Scriitorul fălticenean Alexa Paşcu se pregăteşte de sărbătorirea unei frumoase vârste cu un nou roman recent ieşit de sub tipar, „Epistola monahului Iustin” (Ed. StudIS, Iaşi, 2016). Este vorba despre cea de-a doisprezecea carte (versuri şi proză) a autorului care a debutat în volum în 1995, la îndemnul regretatului Mircea Motrici şi, între acestea, despre cel de-al doilea roman, de altfel constituind o continuare a celui intitulat „Destin” (2014). Punând faţă în faţă şi, totodată, în convorbire inşi obişnuiţi (partea întâi se numeşte „Iubiri tainice”), aflaţi în căutarea echilibrului, a armoniei, şi lumea sihaştrilor (care „trebuie să rămână cu tainele ei, să nu fie tulburată de oamenii din lume”), n-ar fi exclus ca până şi „Epistola…” să-şi găsească o urmare: „Poate că la o vreme, când va să fie asta, monahul Iustin îşi va face prezenţa iar. Cine ştie?”… (L.D.C.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii