La Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava, s-a deschis, pe 26 ianuarie 2016, Salonul anual de artă 2015, expoziţia artiştilor suceveni profesionişti, membri ai U.A.P. – Filiala Suceava, organizată de preşedinta Filialei, doamna Lucia Puşcaşu. În ciuda unor absenţe notabile, precum cea a lui Cătălin Alexandru Chifan, Călin Baban sau Mircea Dăneasa, şi numărului mai mic de tablouri, faţă de expoziţiile precedente, când Anuala beneficia de amplitudinea spaţiului expoziţional de la City Gallery, salonul actual are o densitate deosebită, cuprinzând peste 50 de lucrări de artă plastică şi decorativă, etalate de cei 28 de artişti prezenţi, în cea mai mare parte, cu câte două lucrări, dintre care cel puţin una cu vopseaua încă proaspătă, păstrând aroma unei viziuni recente.
Un moment emoţionant a fost cel al evocării lui Tiberiu Moruz, una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale picturii bucovinene, care chiar în acea zi ar fi împlinit 75 de ani. Grupajul de trei lucrări, două peisaje şi un autoportret, poartă mărcile inconfundabile ale artei sale, atmosfera plină de puritate vaporoasă, esenţializată cu delicateţe miniaturistă. Alături de el, picturile Oanei Chilaru Moruz – un autoportret şi un portret, aduc un plus de lirism dezvăluirii universului intim, sub aspectul lui moral şi emoţional. Maniera subtilă, cu desenul perfect şi suprafaţa netedă, este potenţată de contrastul dintre fundalul întunecat şi lumina chipului, ale cărui contururi estompate în Autoportret sugerează lina alunecare spre lumea interioară şi evocare. În stilul ei personal şi cu vivacitatea caracteristică, tablourile Vioricăi Moruz comunică sentimentul plenitudinii; ele reinventează raportul dintre reprezentarea plastică, arta decorativă şi aplicată; lucrările ei citează astfel de obiecte, care camuflează anecdotica relaţiilor interumane, exprimând bucuria şi ataşamentul faţă de realitate, care devine prietenoasă şi familiară prin însăşi reprezentarea fragmentară.
Desigur, în această expoziţie expun artişti al căror stil este fixat tocmai datorită caracterului stabil al expresiei şi tematicii lor. Ceea ce caracterizează în ansamblu producţia expusă de U.A.P. Suceava este preferinţa pentru reprezentarea figurativă, pentru sobrietatea şi claritatea clasică a compoziţiilor, în desen şi culoare. Gabrel Baban transfigurează, prin tematica sa, un mod autonom de viaţă, a cărui dăinuire milenară este sugerată de pulsaţia fiecărei tuşe; iar această tehnică organizează temporalitatea internă a obiectelor. Chilia din Sihla rupe obişnuitul echilibru al culorii şi al compoziţiei clasice, sugerând starea de forţă spirituală pe care o conferă integrarea divină; el proiectează lumina regăsirii, a unificării ontologice cu sacrul, prin metafora minerală de o mare valoare sugestivă, care reliefează sălaşul ascetic.
Într-o manieră lirică, Dumitru Rusu se inspiră, mereu, din peisajul local; în tablourile expuse acum regăsim mişcarea specifică de înălţare, prezentă în creaţia sa; de această dată, aceasta nu accentuează însă imponderabilitatea, ci impresia de izvorâre terestră a peisajului de vară, prin diversitatea şi materialitatea cromatică şi tuşa oblică prin care sugerează dramatica dinamică a vieţii concrete. Acest lirism al contingentului, privit în latura lui esenţială se deosebeşte de viziunea încărcată de emotivitatea vagului din peisajul în manieră neoimpresionistă al lui Anton Costîn şi de neliniştea care fanează culoarea din peisajele lui Vasile Anghel Siminiuc, în ciuda opulenţei cromatice care se manifestă în ele. Neliniştea rupe armonia sintaxei cromatice în tabloul Eugeniei Boteanu, unde intensa limpiditate a spaţiului celest contrastează cu opacitatea aluvionară a culorii care sugerează lumea terestră. Cele două acuarele pe pânză ale Veronicăi Gridinoc exprimă temperamentul ei romantic, trăirea intensă şi expansiunea eului, transfigurate în fluiditatea acvatică. De această dată, apa este însă nucleul unei atitudini de adeziune la spaţiul terestru, iar spaţiul terestru – un cuibar al omului, întors la ţărm pentru a-şi regăsi odihna, alături de semenii săi, ca în tabloul cu cele 3 bărci.
Deşi prezentă cu un singur tablou în expoziţie, Georgeta Gheorghiu prezintă o lucrare foarte expresivă, executată într-o tehnică perfect adaptată temei, Ritm temporal. Zoomorfie; caracterul ei decorativ este potenţat de luminozitatea tandră a fundalului, pe care sunt proiectate imaginile zoomorfe, care îngemănează embleme ale devenirii spirituale autohtone şi emană un aer de solemnă măreţie, vecină cu sacrul. Imaginea demonstrează vocaţia artistei pentru practica analitică şi raportul reflexiv cu istoria, care generalizează concretul prin înglobarea unor tipologii socio-culturale şi umane în simbolistica măştii animaliere. Oana Miron Chinchişan compune structuri plastice în tehnica graficii alb-negru; lucrarea ei, Vegetal, construieşte un spaţiu fabulos, o naraţiune a căutării şi întâlnirii regnurilor, prin echilibrul dintre suprafeţe şi linii curbe, sinuoase, modulate.
Naturi statice luminoase, delicate şi transparente, de o mare acurateţe, bogăţie şi nobleţe a culorii prezintă şi Camelia Rusu Sadovei, inspirată de senzualitatea şi frăgezimea fructelor, de viaţa care pulsează misterios sub coaja lor, şi Ioan Coţofan. Compoziţiile lui privilegiază însă artificiul, care învinge vitalitatea naturii. Iar această confruntare încarcă imaginea cu o atmosferă elegiacă, evocând relaţia hegemonică dintre frumosul creat de om şi frumuseţea naturală. Acest echilibru este recuperat în compoziţia lui Adrian Grosari, în care obiectele celor două lumi par zămislite din aceeaşi substanţă, iradiind un plus de vitalitate pe fundalul construit din variaţii de alb.
Abordând o problematică înrudită, Niculai Moroşan se vădeşte un maestru al pastelului în cele două lucrări, Vilă din Iacobeni şi Copacul muntelui, de o mare forţă expresivă. Dimensiunea naturală şi cea culturală fuzionează sub aripa sugerată a numinosului, care le nutreşte şi le avântă formele într-o sinteză monumentală. Raluca Schipor continuă recenta explorare a relaţiei dintre monumental şi ornamental, în lucrări de o mare sensibilitate, care valorifică stilul decorativ.
Tablourile lui Ovidiu Buzec sunt interesante prin contrastul dintre materialitatea lumii evocate şi eleganţa execuţiei plastice, care contrastează cu stilul compoziţiilor vintage; ea se armonizează cu planul tematic, care evocă melancolic atmosfera sofisticată şi farmecul unui mediu cultural apus, pe care încearcă să le recicleze într-o manieră experimentală.
O serie de lucrări evocă germenii modernităţii, „eminescianizând”. Constantin Ungureanu-Box aduce tradiţionalul său peisaj din Ipoteştiul imaginar, căruia îi conferă, de această dată, mai multă lumină decât în anii trecuţi; Mihai Pînzaru-PIM prezintă o compoziţie care îmbină viziunea şi resursele tehnice ale graficii în pictură, etapă de renovare a limbajului care l-a consacrat; expresivitatea lucrării mizează pe utilizarea culorilor complementare, variate prin armonii interne; în sfârşit, tapiseria Marcelei Larionescu, în culoarea azurului celest, are ca titlu un vers din Glossă, Ce e val, ca valul trece, sugerând fragilitatea destinului uman prin imaginea simbolică a clepsidrei aerate.
Invers, tapiseria Eugeniei Goraş sugerează, prin culorile naturale, forţa germinativă a vieţii, devenirea misterioasă a materiei până la întruchiparea ei într-o formă. O tematică asemănătoare o au tablourile Loredanei Ceică, imaginând energiile ascunse ale raportului dialectic dintre materie şi timp, cu precizia unui miniaturist. De o maximă forţă expresivă este metaloplastia Oanei Hrişcă, emanând, în ciuda consistenţei intrinseci a materialului, misterul şi dinamica zămislirii şi a morţii totdeodată. Lucrarea Alfa şi Omega de Victor Foca, sucevean prin adopţia din rândul artiştilor botoşăneni, este în stil abstract; spaţiul plastic este compus printr-un contrast puternic între fondul închis – bleumarin şi forme esenţializate, semnificante, dispuse în spirală, în gamă cromatică de griuri reci.
O altă parte dintre lucrările artiştilor care expun astăzi este emoţionantă prin căutarea, găsirea şi exploatarea unor noi posibilităţi de expresie. Unii dintre ei le obţin prin restrângerea şi împuţinarea mijloacelor, intensificând viziunea prin eliberarea imaginaţiei. Lucia Puşcaşu aduce două lucrări de grafică, Vis şi Călătorind departe, în care tonul stins al baiţului monocrom sugerează sentimentul de nostalgie din spaţiul imaterial al memoriei şi al emoţiei. O semnificaţie asemănătoare o au cele două lucrări ale lui Iulian Asimionesei, creatoare de atmosferă exotică, emoţionante prin densitatea cromatică şi utilizarea tonurilor umbrite şi intense ale culorilor complementare (verde şi roşu), în contrast cu cele luminoase ale culorilor primare (galben).
Extrem de sugestivă este evocarea civilizaţiei rurale din compoziţia Iuliei Andrieş, o artistă ale cărei tuşă şi viziune au forţă aproape masculină, datorată atât temperamentului său artistic incandescent, cât şi studiului îndelung al marilor maeştri, care i-au modelat stilul. Reprezentarea spaţiului tradiţional, cu anecdotica lui familiară, este o reflecţie dramatică asupra dispariţiei unei lumi, situate sub presiunea şi fatalitatea mişcării, a schimbării. Expresivitatea ei puternică îşi are sursele atât în viziune, cât şi în economia de mijloace, care evidenţiază elevaţia acestei lumi, surprinse în dimensiunea ei esenţială; tonul grav al cromaticii şi situarea obiectelor în spaţiu obligă privitorul să intre în spaţiul artistic, să adere total la acesta şi să-şi întoarcă privirea spre trecut.
În sfârşit, lucrările Puşei Pâslaru încântă prin noua aură energetică pe care o emană senzualitatea şi dulceaţa formelor, forţa luminoasă a cromaticii, căldura şi prospeţimea aurorală pe care o iradiază obiectele şi intuiţia unei plenitudini primare a materialităţii perisabile pe suprafeţe mai restrânse decât cele pe care s-a exprimat până acum. Căci, asemenea hotarului iluzoriu al timpului, care jalonează convenţional existenţa artistică „anuală”, şi mărcile, şi viziunea care definesc stilul individual sunt, sau ar trebui să fie, mereu în mişcare şi renovare. Iar acest lucru vădeşte nu doar talentul şi măiestria, ci şi vitalitatea unui artist.
Comentarii