Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea prin care anul 2026 va fi declarat „Anul Traian Vuia”

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, ieri, legea prin care anul 2026 este declarat „Anul Traian Vuia”, pentru a marca împlinirea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii realizat cu un aparat care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii.

Potrivit actului normativ, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări de celebrare a personalităţii lui Traian Vuia, inclusiv evenimente culturale, educaţionale şi ştiinţifice, precum şi activităţi de promovare a imaginii sale şi a patrimoniului ştiinţific şi istoric asociat.

De asemenea, instituţiile pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute, în limita alocărilor bugetare aprobate.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI