Slujba arhierească

Indiferent care este motivul pentru care arhiereul săvârşeşte o liturghie într-o biserică de parohie, slujba aceasta arhierească rămâne ca un eveniment remarcabil în istoria locului. Părintele Constantin Cîrlan, de la Dealu – Zvoriştea, a descoperit în analele parohiei că ultima slujbă arhierească găzduită de biserica satului a fost în… 1932! Tânărul preot finalizează lucrările la pictura locaşului, astfel că speră ca, în vară, să sfinţească opera pictorilor, iar liturghia să fie săvârşită de chiar ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la 84 de ani de când un ierarh a slujit în acea biserică!

Probabil, credincioşii Dealului vor avea cinstea de a-l avea ca oaspete pe chiriarh. Căci ÎPS Pimen a oficiat în 2015 nu mai puţin de 104 liturghii. Lăsăm în seama altora să facă socoteli, dar multe au fost zilele anului în care arhipăstorul nostru a îmbrăcat straiele pentru săvârşirea celei mai importante slujbe religioase din cuprinsul ortodoxiei.

De altfel, la tocmai desfăşurata Adunare Eparhială, protopopul Câmpulungului, părintele Aurel Goraş, făcea el însuşi o interesantă… socoteală. El remarca faptul că, la emisiunea televiziunii Trinitas de duminică seara, sunt prezentate slujbele la care participă ierarhii noştri. „Cel mai des prezent în emisiune sau, mă rog, printre cei mai des prezenţi se află şi vlădica nostru”, a spus protopopul. Iar arhipăstorul Sucevei şi Rădăuţilor este deja mai mult decât octogenar şi, iată, cât de activ este. Eu îi amintesc o vorbă: primii 101 ani din viaţă sunt mai grei şi primii 50 de ani de arhierie… Să dea Dumnezeu aşa să fie!”.

Vorbele părintelui Goraş făceau astfel trimitere şi către împlinirea, în acest an, a unui sfert de secol de când ÎPS Pimen se află în fruntea eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI