Pentru cel ce doreşte să cunoască amănunţit aspecte din istoria culturii şi civilizaţiei medievale româneşti, să descopere monumente de artă şi arhitectură bisericească, rânduieli şi obiceiuri creştine, este aproape de neînchipuit să nu studieze informaţiile oferite de scrierile lui Paul din Alep ori pe cele ale secretarului brâncovenesc Anton Maria del Chiaro.
În rândurile ce urmează vom stărui, pe scurt, pe marginea recentei ediţii a celebrului Jurnal de călătorie în Moldova şi Valahia, jurnal scris de peregrinul sirian, arhidiaconul Paul din Alep, născut în jurul anului 1627, fiu al celui ce avea să devină mai târziu Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei.
Autoarea traducerii după originalul arab, cu o acribie şi erudiţie rar întâlnită, este Ioana Feodorov, cunoscută cercetătoare arabistă, căreia i se datorează şi editarea versiunii arabe a Divanului cantemirian.
Prezenta ediţie, apărută sub înaltul patronaj al Academiei Române şi al Institutului de Studii Sud-Est Europene, un adevărat eveniment editorial, cu ample ecouri în cronicile de specialitate, este prefaţată de acad. Răzvan Theodorescu, care subliniază că „eu însumi, mărturisesc, am profitat de nuanţele traducerii Ioanei Feodorov când m-am ocupat de un anumit spaţiu liturgic”.
Volumul de peste 600 de pagini, cu un Studiu introductiv deosebit de consistent, explicând aspectele de limbă, manuscrisele folosite, este urmat de traducerea manuscrisului arab în limba română, apoi de ediţia manuscrisului arab.
Moldova lui Vasile Lupu şi a lui Gheorghe Ştefan, Muntenia lui Matei Basarab şi a lui Mihnea al III-lea, acesta este spaţiul în care arhidiaconul Paul din Alep călătoreşte şi asupra căruia face însemnările devenite pentru noi atât de importante. Înaltul prelat Macarie al III-lea ajunge pe meleagurile şi în vremurile mai sus menţionate „nu pentru plăcerea ori bucuria preumblării, nici ca un biet călător, ci mânat de asprele poveri şi de sărăcia acelor vremuri”, mai precis din pricina datoriilor mari acumulate asupra scaunului patriarhal pe care creştinii acelor ţinuturi trebuiau să le plătească la Înalta Poartă. Domnitorul Vasile Lupu îi trimisese „carte prin care îl poftea la el, făgăduindu-i să-l ajute, să-i stingă datoria şi să-l susţină, căci el făcea mereu astfel de fapte bune, plătise datoria Sfântului Mormânt şi pe aceea a scaunului de la Constantinopol, ca şi datoria Patriarhului Alexandriei”. Se ştie din documente că domnitorul Vasile Lupu a plătit 40.000 de taleri pentru ajutorarea şi a Patriarhiei Ierusalimului, informaţie confirmată şi de Patriarhul Athanasie Patellarios.
În urma acestei scrisori, Patriarhul Macarie al III-lea îşi începea călătoria misionară în Moldova în 1653, unde, primiţi cu multă cinste, după tot fastul bizantin, de domnitorul Vasile Lupu, la Iaşi, vizitează mănăstiri şi participă la câteva slujbe religioase, evenimente descrise cu lux de amănunte de arhidiaconul Paul din Alep. Mai târziu, în toamnă, călătorii sunt primiţi de Matei Basarab în capitala Ţării Româneşti, la curtea de la Târgovişte, unde sunt martori la întronizarea noului domnitor Constantin Şerban, întâmplată după moartea lui Matei Basarab în 9 aprilie 1654. Întorşi în Ţara Moldovei, află aici la tron pe Gheorghe Ştefan. Jurnalul continuă cu descrierea călătoriei în Ţara cazacilor şi Ţara Moscovei, unde sunt întâmpinaţi după toată rânduiala de ţarul Alexei I şi de Patriarhul Nikon, pentru ca apoi în 1656 să revină în Ţara Românească, unde vizitează mănăstirile din Oltenia, Curtea de Argeş, Dealu, Cozia ş.a. La 30 mai 1658, Patriarhul Macarie îl încoronează după rânduiala bizantină, la Mănăstirea Radu Vodă, pe Mihnea III Radu. Călătoria se încheie în 1659.
Jurnalul este un adevărat tezaur de date şi preţioase mărturii legate de mai toate aspectele vieţii locuitorilor din ţinuturile vizitate: sociale, culturale, filologice, religioase.
Sunt deosebit de importante informaţiile despre moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, despre Mănăstirea cu acest hram din Iaşi (Nicoriţă), despre care vom stărui într-un material ulterior. Arhidiaconul Paul din Alep este impresionat de disciplina şi evlavia moldovenilor care frecventau biserica.
Pentru istoricul de artă şi nu numai, prezenta ediţie este indispensabilă, recunoscători fiindu-i urmaşei biologice şi spirituale a regretatului academician Virgil Cândea, savantă care ne-a tălmăcit şi ne-a explicat ca nimeni altul acest preţios izvor istoric, din ale cărui comori inepuizabile ne vom îmbogăţi.
Comentarii