Ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, s-a întâlnit, ieri, cu primarul Sucevei, Ion Lungu, cu care a discutat despre oraşul Suceava, iar primarul i-a prezentat oportunităţi de afaceri în zonă, inclusiv în zona metropolitană Suceava, în dezvoltarea infrastructurii, dar şi în domeniul agricol.
Edilul-şef sucevean a spus că ambasadorul SUA a fost impresionat că se află la distanţă mică de Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare şi l-a invitat să participe, împreună cu soţia, la Festivalul de Artă Medievală care se desfăşoară anual, în luna august, în cetate.
După întâlnirea cu primarul Sucevei, diplomatul american a declarat a vorbit cu acesta despre priorităţile sale ca ambasador în România.
„Una dintre ele este să promovez prosperitatea între ţările noastre, să promovez comerţul şi investiţiile în România, posibil şi în Suceava, a unor companii americane” a spus Klemm.
El a precizat că şi preşedintele Klaus Iohannis şi de asemenea premierul Dacian Cioloş i-au cerut să-şi concentreze energiile pe încurajarea oamenilor de afaceri americani să investească în România, incluzând şi nord-estul României.
Ambasadorul american a spus că este prima sa vizită la Suceava, judeţ bine cunoscut pentru minunata zonă rurală, pentru capitala istorică Suceava, dar şi pentru faimoasele biserici şi mănăstiri care sunt specifice Bucovinei. El a arătat că are şi oportunitatea să vorbească studenţilor Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, iar astăzi va vizita câteva mănăstiri şi un cimitir evreiesc care beneficiază de asistenţă din Statele Unite pentru renovare.
Hans Klemm a mai spus că, la invitaţia primarului Sucevei, ar urma să revină la vară, în timpul Festivalului Medieval. „Mi-aş dori să vizitez Suceava nu numai iarna, ci şi când e cald, primăvara sau vara” a spus Hans Klemm.
























Comentarii