> Până acum s-a intervenit pe doar 137 de artere din cele 200 propuse, atingerea obiectivului fiind ratată din cauza slabei realizări a veniturilor > În primele 9 luni ale anului 2015, execuţia bugetară a fost de circa 57%, programul de reparaţii fiind cu 20% peste acest nivel
În acest an, programul de reparaţii la infrastructura rutieră din reşedinţa de judeţ nu a fost realizat integral, a recunoscut, ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Edilul-şef a considerat că este cazul să dea explicaţii, după ce mai mulţi suceveni i-au reproşat că pe străzile pe care locuiesc nu au avut loc intervenţiile promise.
„Vreau să dau o mică dare de seamă, pentru că am fost interpelat că am anunţat că facem reparaţii pe 200 de străzi. Aşa este, însă dintre acestea s-a intervenit doar pe 137” arată primarul.
Lungu informează că pe 17 artere au fost turnate covoare asfaltice, pe 56 s-au făcut plombări, iar alte 64 au fost reparate cu balast. Potrivit şefului executivului sucevean, atingerea obiectivului propus a fost ratată din cauza slabei realizări a veniturilor, în primele 9 luni ale anului 2015 execuţia bugetară fiind de circa 57%. Chiar şi aşa, programul de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii rutiere municipale a ajuns la 77,7%, cu peste 20% în raport cu procentajul de încasare a veniturilor aprobate prin votul consilierilor.
„Bugetul angajat pentru aceste lucrări este de 77,7% din ceea ce am prevăzut pentru anul 2015. Aceasta în condiţiile în care bugetul total al municipiului Suceava este executat doar în proporţie de 57%, deci, proporţional, pentru reparaţii străzi este alocat cu circa 20% mai mult. Populaţia cerea să reparăm 200 de străzi, puteam face acest lucru, dar dintr-un buget local executat 100%, şi nu de 57%, la 31 septembrie 2015” a explicat Ion Lungu.
În primăvară, împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, primarul a stabilit să se procedeze la repararea a 200 de artere, dintre care 100 cu plombe şi covoare asfaltice, iar diferenţa prin balastare. Cele mai cunoscute străzi care au avut parte de un strat nou şi consistent de bitum sunt Mărăşeşti, Zamca, Nicolae Iorga, Aron Pumnu, Biruinţei, 22 Decembrie, Gheorghe Doja şi Ştrandului.
























Comentarii