Cartea aceasta – Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vol. I, Editura Heruvim, 2014 -, rod al preţuirii autorului Leca Morariu şi al osârdiei doamnei Maria Olar, preşedinta fundaţiei culturale cu numele autorului, este un îndemn spre neuitare.
Prefaţa complexă aparţinând cercetătorului Liviu Papuc este o mărturisire a admiraţiei pe care o are faţă de autorul enciclopedist de la Cernăuţi, pentru strădania acestuia de a lăsa posterităţii o carte bogată despre două personalităţi ale culturii româneşti din vremuri zbuciumate pentru români – Iraclie şi Ciprian Porumbescu.
Primele pagini sunt dedicate autorului Leca Morariu şi sunt străbătute de un fior elegiac, prefaţatorul descoperindu-şi rădăcini comune cu ale autorului comentator al fenomenului literar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Stabilind genealogia, Liviu Papuc evidenţiază faptul că familia Morariu „nu era purtătoarea grelelor responsabilităţi ale unui nume aristocratic, impus de secole în conştiinţa tuturor, ci era doar reprezentanta tipică a unui fenomen firesc pentru o zonă cum a fost Bucovina ocupată, ruptă de la matca Moldovei”. În acea perioadă se ridica o nouă generaţie cu figuri proaspete provenite din pătura preoţească. Se consideră că punctul de pornire al ascensiunii a fost cel ce a devenit mitropolitul Silvestru, dar „Leca Morariu îşi are seva de luptător pentru dreptate naţională de la părintele său, preotul Constantin Morariu”.
Autorul monografiei rămase în manuscris a studiat la Suceava şi Cernăuţi, a fost profesor la Gura Humorului, a ajuns în timpul Primului Război Mondial la Viena de unde, iubitorul de cultură muzicală, a cumpărat violoncelul lui Ciprian Porumbescu. Cu un doctorat sub conducerea lui Sextil Puşcariu, ca profesor la Universitatea din Cernăuţi a studiat atent literatura şi cultura bucovineană, dedicând un capitol deosebit lui Iraclie Porumbescu. Pornind de la o realitate tristă, aceea că Părintele Iraclie este “pentru unii un nume cunoscut, pentru cei mai mulţi însă uitat, atât de uitat, încât chiar şi manualele l-au uitat de-a binelea”, autorul socoteşte că aceasta este „o nedreptate faţă de scriitor, dar şi un păcat faţă de literatura Bucovinei”.
Această nedreptate o înlătură cărturarul neobosit Leca Morariu scriind pagini elogioase despre Iraclie Porumbescu, pagini care, rămase în manuscris, prin dactilografierea de către doamna Octavia Lupu Morariu şi prin străduinţa şi cheltuiala doamnei Maria Olar au devenit o Carte ce nu ar trebui să lipsească din niciuna din bibliotecile şcolare din Bucovina.
Cercetătorul Liviu Papuc conchide că lucrarea la care ne referim este, în sfârşit, nu numai o monografie cu adevărat ştiinţifică a lui Ciprian Porumbescu, “dar şi primul studiu aprofundat al vieţii şi activităţii lui Iraclie Porumbescu, părintele literaturii bucovinene, cum îl numea Leca Morariu”.
Cu aceste succinte precizări cartea se poate deschide.
Capitole bine structurate (originea familiei Porumbescu, povestea numelui Porumbescu, părinţii lui Ciprian Porumbescu, şcolile în care a învăţat părintele Iraclie, rolul vieţii monahale de la Putna) vădesc certe virtuţi literare.
Prozator autentic, Iraclie Porumbescu relatează cu haz în prezentarea călătoriei spre Lemberg: „Umărul meu, de ţinut draghina harabalei era umflat de nu mai încăpea în mâneca surtucului, şi încălţările mele, de mers mai tot drumul pe jos, erau sfârticate, de scriam deja cu degetele picioarelor năcazul meu pe omătul înmuiat,” (Din însemnările părintelui Iraclie, p.46). În scrierea 10 zile de haiducie, îşi conduce acţiunea cu destul de abilă surpriză şi o continuă în schiţa Încă însurat nu fusesem.
O valoroasă descriere găsim şi în paginile despre apărarea cimitirului. În ziua de 14 iunie 1857, părintele Iraclie află că uniţii merg cu proţesia la ţintirimul ortodox. Ei, vreo 200, părintele, doar cu dascălul şi pălimarul. Atitudinea părintelui şi vocea sa care bubui ca tunetul: “Preste pragul acesta n-a trecut încă popă tuns şi nu va trece, doară numai peste mine mort îi zăpăceşte pe uniţi şi se reîntorc la biserica lor fără dorita ispravă” (p.181).
Comentând toată strădania părintelui Iraclie la Boian, unde trebuia să se lupte nu numai cu străinii de neam, ci şi cu cei mai mari din neamul său, autorul monografiei, Leca Morariu conchide: „Mai rar protagonist şi apostol, nevoit să militeze contra propriilor sale căpetenii, ca acest Iraclie Porumbescu la Boian” (p.189)
Preot la Stupca, cu un Ciprian al Arboroasei, părintele îşi încurajează fiul cu tot presentimentul furtunii. „Demn”, „dacic” e caracterizat şi zbuciumul părintelui dacă va fi rostit cuvintele „Aci ai arătat că eşti fiul meu” (p.316)
Ieşit din închisoare, obosit şi bolnav, cu iubirea sfâşietoare pentru Bertha, Ciprian nu voia să plece la Viena. Până la urmă stăruinţa părintelui Iraclie reuşeşte să frângă hotărârea tânărului şi pe 8 octombrie 1879 “adio, Supcă, adio, Ilişeşti, adio..! Zbuciumatul nostru, aparţinător – lucifereic – altei lumi, o porneşte la Viena!” (p.330). Primul volum se încheie cu aceste cuvinte !
Cu ce rămâne un cititor călătorind cu mintea şi cu inima prin hăţişul atâtor sute de pagini? Cu convingerea că a aflat mult mai multe decât ştia despre acest vajnic apărător al credinţei ortodoxe, că a citit cu încântare pagini de adevărată literatură românească scrisă în vremurile aspre ale stăpânirii străine. Cea mai completă caracterizare o face autorul cărţii – Leca Morariu -, spunând: “Bucovineanul Iraclie Porumbescu (1823-1896) e şi dânsul unul dintre năpăstuiţii dar şi răzbunaţii vremuirii. Cernerea timpului nu-i mai poate tăgădui binemeritata cunună. În galeria prozatorilor români dânsul îşi cucereşte tot mai lămurit locul cuvenit”.
Cinste ostenitorilor – autor, descifrator al manuscrisului, prefaţator, editor – pentru această carte ce este un îndemn spre neuitare a vrednicilor înaintaşi.
Monahia ELENA SIMIONOVICI
Sf. Mănăstire Voroneţ
Comentarii