IN MEMORIAM ION COZMEI (1951-2015)

Joi, 1 octombrie 2015, a trecut la cele veşnice scriitorul Ion Cozmei, cunoscut poet şi traducător, doctor în filologie, personalitate remarcabilă a spaţiului cultural bucovinean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, unde, pentru o perioadă, a fost şi vicepreşedinte.

Societatea Scriitorilor Bucovineni îşi exprimă regretul pentru pierderea unuia dintre cei mai importanţi membri ai săi, o voce lirică despre care criticul literar Constantin Ciopraga, referindu-se la volumul Tâlcuitorul de semne, susţinea că este „vibratorie, fluidă, în care spaţii mentale şi descrieri transorizontice îndeamnă la autoscopie, ceremonial însumând miraje, dileme, dar şi răspunsuri la marile întrebări existenţiale”. Acelaşi critic a afirmat că psalmii din cartea amintită „se înscriu într-un continuum sacral românesc – în linia lui V. Voiculescu, Ion Pillat, Nichifor Crainic –, având tangenţe, pe de altă parte, cu Novalis, Peguy, Rilke, Claudel şi alţii”, sonetistul venind „cu o viziune panteistică legănătoare şi senină, legată de priveliştile cerului şi ale pământului, impregnată de smerenie şi împăcare”.

Ion Cozmei vede lumina zilei în localitatea Călineşti Cuparencu, comuna Şerbăuţi, pe data de 11 martie 1951. A fost elev al şcolii din satul natal (1958-1966), apoi al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava (1966–1970). A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia română-latină, între 1970 şi 1974. În anul 2006 devine doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti cu teza Taras Şevcenko – poetul naţional al Ucrainei şi receptarea lui în România. Din mai 1996 va intra în Uniunea Scriitorilor din România. A publicat în: “România literară”, “Luceafărul”, “Convorbiri literare”, “Adevărul literar-artistic”, “Cronica”, “Poesis”, “Mişcarea literară”, “Revista română”, “Dacia Literară”, “Pagini bucovinene”, “Bucovina literară”, “Literatură şi artă” (Chişinău), “Plai românesc” şi “Arcaşul” (Cernăuţi), “Glasul Bucovinei” (Cernăuţi–Bucureşti), “Ţara Fagilor” (Suceava); revistele studenţeşti: “Alma Mater”, “Dialog”, “Opinia studenţească”, “Amfiteatru” etc. Debutează editorial cu placheta de versuri intitulată Subiect pentru o nuvelă, Iaşi, Editura Junimea, 1985 (în urma concursului de debut al editurii, prezidat de Constantin Ciopraga). Debut în presă cu versuri în ziarul “Scânteia pionierului”, martie 1965. Sub semnătura sa i-au apărut următoarele volume: Monografia Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”, Suceava, 1983 (revăzută în 1994 şi 2004); Subiect pentru o nuvelă (poezii), Editura Junimea, Iaşi, 1985; Drumul spre Golgota (memorialistică, în colaborare cu Ilie Popescu), Editura Moldova, Iaşi, 1994; Pacient la vama destinului (poezie), Editura Moldova, Iaşi, 1995; Calendar la cumpăna satului (poezie), Editura Cuvântul nostru, Suceava, 1995; Tâlcuitorul de semne (poezie), Editura Cronica, Iaşi, 1996, volum reeditat şi în 2014, la Tipo Moldova, în Colecţia Opera Omnia. Poezie contemporană; Singurătatea de după călătorie (poezie), Editura Junimea, Iaşi, 1999; Noiembrie la Drenthe (jurnal de călătorie, în colaborare cu Constantin Arcu şi Ion Beldeanu), Editura Cuvântul Nostru, Suceava, 1999; Din Boian la Vatra Dornei (publicistică, în colaborare cu Tiberiu Cosovan), Editura Augusta, Timişoara, 2004; Seminţele disperării (poezie), Editura Augusta, Timişoara, 2005; Pacient la vama destinului (antologie de autor), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2007; Taras Şevcenko – Poetul naţional al Ucrainei şi receptarea lui în România (teză de doctorat), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2007; Pacient la vama destinului (Opera Omnia), Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cobzarul (traducere din Taras Şevcenko), Cernăuţi, Editura Bukrek, 2011. De-a lungul timpului a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Fundaţia Culturală a Bucovinei, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Consulatul General al României din Cernăuţi ş.a. A avut numeroase iniţiative culturale şi a fost publicat în mai multe volume colective, despre opera sa pronunţându-se critici literari recunoscuţi.

Prin dispariţia sa, literatura din Bucovina suferă o pierdere ireparabilă. Dumnezeu să-l odihnească!

Societatea Scriitorilor Bucovineni

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI