„Blocada“ poliţiştilor suceveni continuă

Lucrătorii din cadrul IPJ Suceava continuă la nivelul judeţului acţiunea „Blocada”, atât pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei. Potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, demarată pe data de 25 iulie, acţiunea va dura până în ultima zi a lunii august. În judeţul Suceava, în perioada 13-19 august, „Blocada” a fost desfăşurată de 462 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, poliţie transporturi, arme, explozivi, substanţe periculoase, dar şi din alte structuri de poliţie. Aceştia au desfăşurat 70 de acţiuni şi controale, fiind constatate 67 infracţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură judiciară. Este de remarcat şi faptul că 16 infracţiuni au fost constatate de oamenii legii în flagrant, tocmai datorită prezenţei sporite în teren a efectivelor de poliţie. Totodată, au fost aplicate aproape 900 amenzi a căror valoare totală se ridică la suma de peste 260.000 lei. Potrivit sursei citate, circa 150 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar prima poziţie în topul neregulilor o deţin incontestabil amenzile rutiere – 670. Mai mult decât atât, 44 conducători auto au devenit pietoni după ce permisele le-au fost reţinute de poliţişti, iar alţi 28 şoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare ale maşinilor la volanul cărora se aflau. Recordul negativ la capitolul viteză l-a stabilit un tânăr de 24 de ani, din localitatea Marginea. Acesta a fost surprins de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 cu viteza de 195 km/h.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: