Amenajarea zonei de agrement Tătăraşi, la mâna Guvernului

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, face demersuri la Guvern în vederea obţinerii acceptului de contractare a unui credit bancar de 10 milioane de lei, necesar susţinerii financiare a amenajării zonei de agrement Tătăraşi. Consiliul Local a aprobat o hotărâre în acest sens, organizată fiind şi licitaţia pentru desemnarea unităţii bancare dispuse să acorde respectivul credit. Potrivit edilului-şef, Guvernul anunţase că avizarea, de către Comisia pentru împrumuturi de pe lângă Ministerul de Finanţe, a creditelor de acest gen ar putea fi făcută după jumătatea lunii august.

„Voi vedea dacă putem beneficia de acel credit de 10 milioane lei, deoarece Guvernul preciza că, pentru alte investiţii decât cele cu fonduri europene, va da aprobări de credite doar după data de 15 august” a precizat Ion Lungu.

În 2010, Consiliului Local Suceava a aprobat o investiţie de 10,8 milioane de lei pentru amenajarea viitoarei zone de agrement Tătăraşi, banii trebuind a fi atraşi de la bugetul de stat. În august 2013, Ion Lungu preciza că, din cauza crizei economice, proiectul de realizare a zonei de agrement „Trei iazuri”, situată pe strada Brădetului, lângă Casa de oaspeţi, în spatele fostei Uzinei electrice, nu mai poate fi  derulat cu fonduri guvernamentale. Astfel, la finele anului 2014, Consiliul Local vota o hotărâre prin care administraţia locală iniţia demersurile de angajare a unui credit de 10 milioane de lei. În competiţia pentru acordarea creditului au intrat CEC Bank, Banca de Export Import a României Exim Bank şi Unicredit Ţiriac Bank. Câştigătorul a fost CEC Bank, creditul fiind calculat la o dobândă anuală este 1,5%, peste cea de referinţă, la care se adaugă comisionul de administrare de 0,65%. Primarul Ion Lungu a declarat că, în urma contractării creditului de 10 milioane de lei, gradul de îndatorare al administraţiei locale va creşte cu 1%, respectiv de la 14% la 15%. Zona de agrement este prevăzută a avea spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, construcţii cu destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale. De asemenea, ar urma să se amenajeze un lac ambiental şi spaţii verzi, un lac de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare, de tipul bărcilor sau hidrobicicletelor. Perimetrul de sport şi servicii a fost proiectat cu terase, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, terenuri de baschet, minigolf şi tenis. S-au prevăzut, de asemenea, un cabinet medical şi grupuri sanitare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: