s-a deschis ieri, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, publicul larg având prilejul să o viziteze şi să se amuze ori să rămână pe gânduri privind cele mai bune 100 de caricaturi din cele circa 800 trimise în concurs.
„Este greu de exprimat un umor fin în aşa fel încât să nu deranjeze, mai ales că „Ucraina: război şi pace” e o temă sensibilă. Cu toate acestea, umorul dezvoltat de artişti poate fi mai ascuţit decât o baionetă rusească” ne-a declarat ieri Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, membru în juriu, alături de Mihai Pânzaru-PIM, George Licurici şi de reprezentanţi ai Asociaţiei “Gândeşte”.
La vernisaj a fost prezentat şi catalogul ediţiei din acest an a concursului, care cuprinde 25 caricaturi, aparţinând caricaturiştilor premiaţi şi nominalizaţi. Reamintim că premiul I (medalia de aur), în valoare de 500 de euro, a fost câştigat de Ridha R. Ridha din Germania, premiul al II-lea – Todorovic Bobisa din Serbia, iar premiul III – Marcin Bondarowicz (Polonia). S-au mai acordat trei menţiuni: Răzvan Tenie (România), Zbigniew Piszczako (Polonia) şi Taher Shaabani (Iran).
























Comentarii