Noul director al DSP Suceava:

„Întotdeauna am fost ferm convins de faptul că am anumite capacităţi…”

ianovici„Întotdeauna am fost ferm convins de faptul că am anumite capacităţi şi am dorinţa de a-mi dezvolta capacităţile intelectuale în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava” a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, noul director al DSP, Andrei Ianovici, numit joi, cu titlu interimar, de Ministerul Sănătăţii. El a spus că ceea ce îl recomandă pentru această funcţie sunt „spiritul de echipă” şi specializarea pe care a absolvit-o, „Control şi expertiza produselor de origine alimentară”, în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti. El s-a arătat „ferm convins” că, împreună cu directoarea adjunctă, dr. Cătălina Zorescu, „dorinţa mea de a activa în funcţia de execuţie şi experienţa dnei doctor, cu siguranţă, vor încununa cu succes activitatea în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava”.

Noul director a precizat că a absolvit facultatea în 2012, iar până a prelua funcţia de execuţie din cadrul DSP a lucrat ca director de vânzări la o firmă privată, apoi la Primăria Fălticeni, timp de 4 luni, în cadrul corpului de control al primarului, din septembrie 2014 fiind angajat la DSP, la Serviciul de Control în Sănătate Publică.

„Mi-am propus să perseverez din punct de vedere intelectual, dorinţa mea este să fac o imagine plăcută în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi vom lua iniţiative, tot timpul, împreună cu aparatul pe care îl vom forma la vârful DSP, ca şi Comitet Director, iar împreună vom lua toate deciziile în cadrul DSP Suceava. Chiar împreună cu dl dr. Abiţei, care îşi păstrează funcţia de inspector-şef în cadrul Corpului de Control, pe care îl respectăm, îl felicităm pentru activitatea sa în DSP şi suntem ferm convinşi că avem nevoie de dumnealui şi vom gestiona tot ceea ce înseamnă activitatea de execuţie împreună cu dumnealui şi în acelaşi timp cu toată lumea din activitatea centrală din cadrul DSP Suceava”… a spus directorul Ianovici. El a explicat că va schimba structura comitetului director al DSP, dar numai după ce se va sfătui cu ceilalţi.

Reamintim că şeful de până acum al DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei, a demisionat joi din funcţie, reluându-şi funcţia de inspector-şef la Departamentul de Control al DSP, în locul său fiind numit, în aceeaşi zi, printr-o adresă de la minister, Andrei Ianovici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: