Thermonet, atenţionată să nu deturneze negocierea pentru atribuirea transportului şi distribuţiei agentului termic

La negocierea pentru atribuirea serviciului de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic vor fi invitate toate cele trei firme care au depus dosare eligibile la cele două etape ale licitaţiei anterioare şi care nu s-a finalizat cu un rezultat, a anunţat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Este vorba despre Thermonet Suceava, Evolia Iaşi şi Transagent Suceava, cea din urmă este societate a municipalităţii sucevene. Negocierea va avea loc pe 4 august a.c., începând cu ora 10, iar ofertele sunt aşteptate până 3 pe august, ora 14.

Lungu a pus în vedere firmelor care intenţionează să vină cu oferte că negocierea priveşte strict cerinţele caietului de sarcini şi a reamintit că la tentativa din 2014 de delegare a serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură tratativele au eşuat tocmai pentru că Thermonet a încercat să impună condiţii care excedau caietului de sarcini.

„Această negociere este tot în cadrul documentaţiei depuse. Nu se poate negocia decât ceea ce este prevăzut în caietul de sarcini” a atras atenţia edilul-şef.

Anul acesta, societatea „vinovată” de reluarea procedurilor a fost descalificată la cea de-a doua etapă a licitaţiei, pentru că s-a prezentat în asociere cu Servicii Comunale Rădăuţi, care are licenţă inferioară în domeniul termoficări. În schimb, Thermonet Suceava a avut o ofertă eligibilă în cea dintâi etapă, ceea ce o califică pentru noua rundă a negocierilor cu comisia special constituită a autorităţilor locale.

„Încerc să fiu optimist că, până la jumătatea lunii august, vom avea un operator de transport şi distribuţie, să putem gândi o strategie de a furniza apă caldă, dar mai ales de încălzire a populaţiei, în iarna 2015-2016” a subliniat primarul.

Deoarece la cele două etape nu s-au întrunit câte trei oferte eligibile, legea prevede că atribuirea serviciului se va face prin negociere directă, procedură la care vor fi invitaţi toţi participanţii eligibili. Recent, primarul Ion Lungu preciza că tratativele pentru delegarea serviciului public sucevean de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, vor demara, cu firmele eligibile, la jumătatea lunii iulie, termenul decalat fiind, acum, ziua de 4 august.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI