Despre educaţia emoţională, din toamnă, la USV

Masterat unic în România

Începând din toamnă, la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava va funcţiona un nou program de masterat, unic în România, intitulat „Consiliere şcolară şi educaţie emoţională”.

Potrivit reprezentanţilor USV, promovarea noului masterat a început odată cu desfăşurarea unui colocviu cu tema „Educaţia emoţională în şcoala românească”, ce a reunit actuali şi viitori profesori. „Programul de studii oferă o şansă nouă absolvenţilor de licenţă care doresc o specializare pe un domeniu ce se înscrie în tendinţele politicilor educaţionale europene. Formarea în domeniul educaţiei emoţionale în combinaţie cu domeniul consilierii şcolare este unică în ţară, propunând un demers inovator la care vor fi invitaţi în calitate de formatori specialişti din universităţi europene partenere şi de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei”, a declarat conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi.

Aceasta a mai spus că noul program va asigura accesul la dezvoltarea de competenţe specifice în domeniul educaţiei şi asistenţei psihopedagogice, competenţe ce vor facilita profesarea în domeniul serviciilor educaţionale şi de îngrijire socială, în mediul public sau privat.

„Profesorii care vor aprofunda studiile în domeniul ştiinţelor educaţiei prin specializarea consiliere şcolară şi educaţie emoţională vor fi pregătiţi să facă faţă noilor generaţii de copii şi să le ofere şansa dezvoltării integrale prin adresarea către nevoile cognitive, sociale şi emoţionale”, a mai arătat conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi.

Conform cifrelor de şcolarizare propuse de USV pentru anul universitar 2015­2016, la noul program de masterat 5 locuri sunt bugetate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI