Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava – ASIS a adresat conducerii Prefecturii Suceava rugămintea de a susţine modificarea legislaţiei referitoare la finanţarea salariilor din învăţământul preuniversitar, inclusiv plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, printr-o adresă transmisă ieri.
Preşedintele ASIS, prof. Giani Leonte, a precizat că solicitarea sindicatului are în vedere atât „dificultăţile întâmpinate în ultimii ani în plata salariilor”, dar mai ales cele legate de drepturilor salariale câştigate de cadrele didactice prin decizii judecătoreşti. „Aceste dificultăţi au fost generate, în principal, de ordonatorii principali de credite (primarii) care au dispus, după bunul plac, modul de repartizare a sumelor alocate prin legea bugetului de stat pentru plata salariilor şi a tranşelor cuvenite conform hotărârilor judecătoreşti”.
În adresa respectivă, ASIS s-a referit şi la prevederile referitoare la determinarea costului standard per elev, care intra în atribuţia Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, care „nu s-a întrunit nici până în prezent”. „Costul standard, astfel cum este stabilit, nu are în vedere faptul că există numeroase unităţi de învăţământ care au un număr mare de elevi şi la nivelul cărora sunt încadrate multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu mulţi ani de vechime în învăţământ şi unele dintre ele beneficiare ale gradaţiei de merit, elemente care nu au fost avute în vedere la fundamentarea costului standard per preşcolar/elev, ceea ce a creat, an de an, dificultăţi în plata salariilor personalului didactic, din cauza insuficienţei fondurilor alocate pentru plata salariilor, situaţia fiind dramatică la nivelul unităţilor de învăţământ vocaţional”, a precizat Liderul ASIS.
Reprezentanţii sindicatului menţionat propun „adoptarea unor măsuri legislative prin care să se elimine costul standard per preşcolar/elev” şi modificarea sistemului de finanţare a cheltuielilor pentru salariile din învăţământul preuniversitar, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi în bani, stabilite prin lege, precum şi cele pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti. ASIS consideră că toate acestea ar putea fi fie alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, aşa cum a fost în perioada 1995-1999, când ministrul educaţiei avea calitatea de ordonator principal de credite pentru unităţile de învăţământ preuniversitar.
























Comentarii