Artişti plastici profesionişti din sudul şi din nordul Bucovinei, la Cernăuţi

Cu toate că ziua de 7 mai 2015 fusese anunţată drept cea mai însorită şi mai caldă a perioadei, este destul de răcoare şi din când în când simţim câte un fior rece. Singurii care nu au cum să se plângă de dimineaţa mohorâtă sunt Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi adjunctul ei (nu ştiu dacă şi în documente, dar în această întreprindere cu siguranţă), pictorul Niculai Moroşan, Moro, cum îi spun prietenii, în alergătura formalităţilor vamale. Totul a fost pregătit cu grijă, cu aprobări de la Patrimoniu, dar formalităţile sunt formalităţi şi orice protejează preţiosul nostru transport nu are cum să nu conteze. Într-adevăr, cele trei maşini cu pictorii Oana Ruxandra Hrişcă, Ioan Coţofan şi Moro la volan şi cu Lucia Puşcaşu, subsemnata, Camelia Coţofan, Viorica Moruz, Anton Costîn şi Ovidiu Buzec pasageri, duc, ambalate cu nesfârşită atenţie şi precauţie, ca nişte bijuterii, 52 de tapiserii, picturi şi grafică, şi trebuie să fii autor profesionist ca să ştii câtă învăţătură, cât talent, câtă muncă şi nu în ultimul rând câte costuri adună în ea o lucrare. O anume culoare se găseşte doar la Bucureşti sau la Chişinău (ca localităţi mai apropiate cu magazine de specialitate), un şevalet masiv, cu stabilitate numai la Cernăuţi şi aşa mai departe. Substanţele toxice cu care se lucrează pot să genereze unele afecţiuni, suprasolicitarea vederii, altele. Dar mă opresc aici, încercând să înţeleg ce îi spune Ioan Coţofan, originar din Basarabia, funcţionarei (poartă ecuson) care se interesează cu amabilitate de evenimentul care ne chema la Cernăuţi. O invită a doua zi la vernisaj şi, surpriză plăcută, aveam chiar să o recunoaştem în public. De altfel, nu e prima surpriză de acest gen la trecerea graniţei, întâia a fost la noi, când întârziind cu privirea asupra cilindrilor din maşină şi primind explicaţia cuvenită, tânăra vameşă a zâmbit încântată: „Şi mătuşa mea lucra tapiserie. Poate aţi cunoscut-o: Ioana Nistor!”

Pe măsură ce înaintăm spre Cernăuţi, cerul se deschide, se aureşte şi lumina zilei se întreţese cu aceea de pe chipul Luciei Puşcaşu. A izbândit! După atâtea momente în care ideea reluării colaborării cu artiştii plastici profesionişti din Cernăuţi lansată în decembrie la Suceava, în prezenţa lui Ihor Khilko, preşedintele lor, părea sortită eşecului în neliniştea cu care începe fiecare zi în Ucraina, acum, la câţiva kilometri de capitala istorică a Bucovinei, expoziţia este o certitudine. Îi simţim bucuria, iar eu îmi aduc aminte că într-o ocazie asemănătoare criticul de artă Valentin Ciucă o numise brunhildă, valkirie blondă, aluzie la contrastul dintre aparenţa angelică şi firea sa războinică.

Dacă la vamă timpul s-a răsucit lent, acum aleargă năvalnic, între rememorările noastre legate de localităţile anunţate la marginea drumului şi secvenţe din adevăratele aventuri în zonă ale Oanei Ruxandra Hrişcă în căutarea prin bisericuţe depărtate a unor posibile lucrări rămase de la Epaminonda Bucevschi, cu a cărui viaţă şi creaţie şi-a susţinut doctoratul în Istoria Bucovinei, iată-ne neaşteptat de iute şi la Cernăuţi, în minunatul oraş – interzis şi misterios, mitic în copilăria celor de o vârstă cu mine şi aproape celest în amintirile părinţilor şi refugiaţilor. Gipiesul maşinii Oanei, urmată de celelalte două, ne lasă fără greş la Centrul de Cultură „Vernisaj” de pe strada Ivan Franko, nr. 15, cunoscut de locuitori drept Centrul Artiştilor Plastici. Suntem aşteptaţi, trei paralelipipede albe sunt aşezate lângă bordură, rezervând spaţiu de parcare automobilelor noastre, toată lumea o îmbrăţişează pe Lucia Puşcaşu şi îi salută pe ceilalţi, după care lucrările ies din portbagaje şi sunt purtate din mână în mână ca nişte bombe cu ceas: profesioniştii autentici se recunosc şi se respectă între ei!

După ce la Rădăuţi – Marcela Larionescu, la Fălticeni – Gabrel Baban şi Anton Costîn, la Siret – Niculai Moroşan şi Ovidiu Buzec, la Suceava – Lucia Puşcaşu, Oana Ruxandra Hrişcă, Viorica-Ana Moruz, Ioan Coţofan, Eugenia Goraş, Georgeta Gheorghiu, Vasile Anghel Siminiuc şi Adrian Grosari şi-au învelit, şi-au pregătit lucrările pentru călătoria la Cernăuţi cu afecţiune şi meticulozitate, în galeria „Vernisaj” ritualul dezvelirii lor se desfăşoară cu aceeaşi delicateţe pentru creaţiile personale şi pentru cele ale colegilor rămaşi acasă, după care, sprijinite de pereţi, sunt supuse unui îndelung examen. Plin de curiozitate din partea gazdelor, personalul Centrului, în frunte cu directoarea Larisa Koniuk şi Ihor Khilko şi colegii săi, şi meditativ din partea celor şapte artişti suceveni. În ce mă priveşte, am luat parte o singură dată, de la un capăt la altul, la ridicarea unei expoziţii. În anul 2009, tot la Cernăuţi, la sediul Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, la personala lui Dany-Madlen Zărnescu, prima personală a unui artist plastic profesionist din Ţară după mai bine de jumătate de secol! Dar atunci lucrurile au fost într-un fel mai simple, cu toţii ne străduiam să le plasăm acolo unde ne cerea autoarea. De data aceasta, aranjarea s-a dovedit mai complicată, fiind vorba de o expoziţie colectivă, cu şapte, din cei treisprezece, autori de faţă, fiecare cu experienţa şi viziunea sa.

Recunosc, a fost un spectacol pe care l-am urmărit cu plăcere şi interes. După ce cele două rugăminţi ale lui Ihor Khilko au fost exprimate şi traduse – lucrări româneşti, lucrările oaspeţilor la intrare şi ocuparea în rest a tot ce oaspeţii doreau -, a avut loc un scurt colocviu al sucevenilor, cumva din mers, care, după cuprinderea posibilităţilor oferite de galerie, a stabilit spaţiul pentru cernăuţeni (răspunzând cu politeţe politeţii) şi „regulile” plasării lucrărilor în „nişele” şi pe „stâlpii” care dădeau eleganţă şi un aer de odinioară pereţilor galeriei: armonii cromatice/tematice sau contraste, alternarea culorilor dominante „tari” cu „slabe”, a figurativului cu nonfigurativul etc. Multe opinii, unele rapid acceptate, unele în concurenţă cu altele, oricum cu Lucia Puşcaşu având cuvântul hotărâtor, final. Cred că pictorul Ovidiu Buzec ar fi putut realiza un excelent film-document despre înălţarea unei expoziţii, dacă nu ar fi cedat imboldului, firesc, de a se implica el însuşi în ordonarea lucrărilor. Aşa că după vreun ceas nu tocmai scurt, toate lucrările au fost aranjate, dar la „orizontul 0”, la podea, după care angajaţi ai galeriei, pe scări, au început înălţarea lor.

De-abia acum, gipiesul Oanei primeşte misiunea să ne ducă la hotelul „Magnat”, pe strada Lev Tolstoi, 16-a, dar cum aflăm că intervenţii gospodăreşti de ultimă oră ar fi putut să-i perturbeze „harta”, Ihor Khilko se oferă să ne conducă, descoperind însă drumul odată cu noi. În cele din urmă, ajungem totuşi la ,Magnat”, o alcătuire în formă de U din clădiri vechi reamenajate atractiv. Aerul plăcut este accentuat de copacii şi masa lungă din curtea interioară, iar în partea ei liberă, de costişa care coboară spre nişte case melancolice, în vârstă, cu două caturi, smălţuită de pâlcuri de liliac, de narcise înmiresmate şi de un lan de lalele purpurii, ajunse la apogeu. Frumuseţea lor alină bătrâneţea caselor şi poate şi pe a locuitorilor lor. Iar nouă ne alungă oboseala. Aşa că după „cazare” şi o masă cu bunătăţi de acasă, plecăm pe jos, spre centru, desigur, la expoziţie.

Urcăm pe străzi, printre clădiri de demult -„Art nouveau, aţi văzut?!”, exclamă Viorica Moruz, iar eu mă gândesc la altele, asemănătoare, coborând în La Valetta spre mare, care îi aduc Maltei, odată cu turiştii, milioane de euro. Ajungem în Piaţa Filarmonicii, altădată răsuna de muzica fanfarei şi de veselia halbelor de bere, acum e aproape pustie, probabil încă nu e sezonul lor, deşi în după-amiază s-a instalat căldura verii anunţate pentru această zi de meteorologi. Dar poate că minunea pe care o oferă acum nici nu s-ar potrivi cu muzici şi beri, ne gândim la popasul pe care aveam să-l facem aici, şi mai târziu, şi a doua zi, Maria Toacă şi cu mine, admirând cu nesaţ sakura, cireşii japonezi înveliţi ca nişte îngeri în penele petalelor lor de un roz intens.

Când zărim turnul Primăriei, drumul ne duce singur la „Vernisaj”. Acesta ne aşteaptă sărbătoreşte, cu expoziţia gata aranjată, cu toate lucrările ei pe simeze, şi ale sucevenilor, şi ale cernăuţenilor: 120, din care 52 ale noastre. O parcurgem pe îndelete, eu şi cu norocul de a o avea alături pe ziarista Maria Toacă, prietena mea, care va scrie despre noul dialog („Dialoguri artistice” este genericul sub care se desfăşoară întâlnirile plasticienilor sud şi nord bucovineni) şi care acum îmi traduce titlurile din ucraineană. Apoi ne îndurăm să ne despărţim de ea, acceptând invitaţia lui Ihor Khilko de a-i vedea atelierul. Şi lucrările.

Surpriza este de proporţii. Suprafeţe mari, peisaje, flori, ferestre care se deschid şi ascund. La un pas de realism, la un pas de vis, pe periculoasa linie de graniţă, Ihor Khilko păşeşte cu dezinvoltură şi cu un soi de tristeţe. Are pe lângă mult, mult talent şi o ştiinţă aparte a dozajului, entuziasmul sucevenilor este sincer, Lucia Puşcaşu îl invită, pe lângă expoziţia colectivă a filialei pe care o conduce, de la 1 septembrie 2015, şi cu o personală la Suceava.

Apoi trecem pragul altui atelier, al lui Oleksandr Litvinov. Pictorul îmi pare cunoscut, da, aprobă, a participat în 2009 la Tabăra de la Suceviţa, „Arta, un limbaj comun între două culturi”, organizată de Muzeul Bucovinei cu sprijinul Uniunii Europene. Mă ţine minte, am petrecut o zi întreagă în mijlocul lor, o ţine minte şi pe Dany-Madlen Zărnescu, îmi aduce o fotografie de la sfârşitul taberei cu toţi artiştii, mi-o arată. Surioara îmi surâde din alte lumi, chipurile se mişcă îndepărtându-se. Privesc primăvara, larma străzii peste creştetul buchetului de liliac din fereastră. Gazdă primitoare, Oleksandr Litvinov ne îmbie cu ceai şi cafea, Murik, pisoiul său care pare că pictează cot la cot cu artistul, se răsfaţă sub mângâierile tuturor şi apoi alege braţele Vioricăi Moruz. „Ce clădire frumoasă !” şoptesc, privind pe geam. „Este Poşta, hai să o vedem!”, mă îndeamnă Maria. Dar a bătut deja ora închiderii, Maria insistă, arătând spre mine, „A venit din România!”, şi spre uimirea mea aici „România” are un efect magic: păşesc cu sfială şi, din păcate, în grabă prin interiorul somptuos al edificiului-monument.

Dimineaţa zilei de 8 mai începe în aromă de cozonaci, de o calitate verificată, prevăzătoare, Lucia Puşcaşu i-a adus de la Suceava pentru trataţia de după vernisaj. Cafeaua espresso este excelentă, toţi luăm câte o carte de vizită de la recepţie, convinşi că atunci când vom mai veni la Cernăuţi o să tragem tot aici. Fiecare are proiectele sale pentru această parte a zilei, din care nu lipseşte „fondul plastic”, magazinul pensulelor, culorilor, pânzelor ş.a.m.d. Eu am întâlnire cu Maria Toacă pe treptele Primăriei, dar întâi dau ochii cu poetul academician Vasile Tărâţeanu, prins în febra pregătirilor pentru inaugurarea Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzaki” Cernăuţi. Aşteaptă la festivitatea deschiderii invitaţi de seamă din multe părţi de pământ românesc, „numai de la Suceava nu am primit nicio confirmare”, îmi spune cu reproş, reproş pe care nu eu îl merit. „Voi trece chiar acum să-l văd”, îl asigur, şi când apare Maria chiar într-acolo pornim, pe Kobyleanska, fosta Iancu Flondor, renunţând să mai urcăm la redacţia ziarului românilor din Ucraina, „Zorile Bucovinei”, deoarece redactorul-şef Nicolae Toma este plecat la Universitate, acolo unde, în prezenţa ES Eleonora Moldovan, consulul-general al României la Cernăuţi, se inaugura Centrul de Studii Româneşti din cadrul Catedrei de Politologie. Trecem, aşadar, printre lucrătorii prinşi cu ultimele retuşuri ca să-l salutăm pe iniţiatorul şi finanţatorul Centrului, avocat Eugen Patraş, pe care îl surprind în două fotografii, una lângă o Coloană a Infinitului, cealaltă lângă lucrarea artistului plastic cernăuţean Ştefan Purici, cu intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Tablouri cu privelişti din Bucureşti susţin numele cafenelei care va funcţiona aici, chipuri ale clasicilor literaturii noastre deasupra rafturilor se bucură că aici va fi, în sfârşit!, o librărie de carte românească. După redacţia „Zorilor Bucovinei”, Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzaki” va fi al doilea punct românesc de pe această, emblematică, cea mai frumoasă stradă din Cernăuţi. Cum să nu ne bucurăm, Suceava?!

Mi-a plăcut la „Vernisaj” un tablou cu un Sf. Gheorghe, pictat de Olexandr Harmider, pictor pe care de asemenea l-am cunoscut la Suceviţa. Îi spun Mariei, care îmi aduce aminte că după calendarul ortodox iulian, ţinut aici, ieri a fost sărbătoarea acestui mare mucenic şi sfânt. Sfânt care patronează Suceava şi care este înfăţişat pe stema oraşului, în mozaic şi în faţa Primăriei Cernăuţi, alături de ale altora cu care Cernăuţi este înfrăţit. Şi dacă tot am vorbit de sărbători, o rog pe Maria să-mi arate unde îşi duce pasca la sfinţit şi aşa ajungem să străbatem prin ploaia măruntă care s-a instalat de dimineaţă fosta stradă Evreiască, pentru a privi prin orbitele gardului cea mai veche biserică a oraşului, o bisericuţă de lemn, reconstruită după incendiul care prin anii ´90 a ars-o din temelii. Apoi, înfrigurate, urcăm până la ea, Maria Toacă stă pe strada fostei şcoli a lui Eminescu şi poate să vadă în permanenţă Tricolorul nostru fluturând pe clădirea Consulatului General al României.

Afară când plouă când burează, dar în galeria care ne adresează un primăvăratic bun venit cu tapiseria Luciei Puşcaşu, „Primăvară”, încadrată de două lucrări cu dominantă verde de Viorica-Ana Moruz), totul e cald şi luminos. Şi cu firele de ceapă ale lui Ivan Balan, cu omagiul adus ţinutului natal de Iakiev Sicikar şi acela destinat primăverii de Ihor Khilko, de Volodimir Voroniuk şi de Iuri Huşkevici, primăvara cerului senin s-a înstăpânit şi aici. Şi Marina Ribacik ne vorbeşte de vremea frumoasă în compoziţia ei dedicată unei amiezi din Franţa. Notându-i numele, mi-l şi reamintesc şi mi-o reamintesc de la Suceviţa, aşa că îi alătur şi pe ceilalţi participanţi, nepomeniţi încă, ai acelei tabere cu pictori suceveni şi cernăuţeni şi cu expoziţii la Suceava şi Cernăuţi: Irina Kalenik, acum, la „Vernisaj”, cu lucrări decupate din seriile sale „Intervenţii”, şi Ludmila Bogdan, cu încântări florale, iar dintre ai noştri pe Gabrel Baban, Eugenia Goraş şi Vasile Anghel Siminiuc. Gabrel Baban este prezent la actualul „Dialog” (şi place ca întotdeauna publicului larg) cu „Poartă veche la Băişeşti”, „Şură abandonată”, „Loc de popas la Putna”, „Seară la fântână” şi „Acareturi la Ipoteşti” (ulei pe pânză), Eugenia Goraş, cu trei tapiserii, „Autumnală”, „Spiritul pădurii”, „Fereastră înaripată” şi cu un ulei pe pânză, o compoziţie, iar Vasile Anghel Siminiuc, cu „Fantasmele poetului” (tehnică mixtă) şi cu „Scitică”, „Acvatică”, „Nagas” (ulei pe pânză).

Dar iată, după rănita „Singurătate” a Oanei Ruxandra Hrişcă, încadrând „Clipele de inspiraţie” ale Georgetei Gheorghiu, şi celelalte lucrări ale sensibilei pictoriţe: „Adolescenta”, „Copilărie” şi „Vase pe gard”, în faţa cărora cu Maria Toacă întârziem mai mult, răstimp în care îi povestesc de tatăl Oanei, extraordinarul artist Mircea Hrişcă, şi de modelul „Adolescentei” şi al „Copilăriei”, fetiţa sa Ana, precum şi de faptul că sucevenii le vor întâlni pe amândouă, mamă şi fiică, într-o expoziţie de 1 iunie. Maria îmi spune de macii roşii cu care se sărbătoreşte în Ucraina ziua de 9 mai şi pe care aveam să-i văd în coroniţa nepoţelei sale, Veronica, venită împreună cu mama ei, Iulia Andrieş, la vernisaj, pornind de la floarea roşie ţinută în mână de fetiţa din tablou. „Este croşetată de mama!”, zâmbeşte Oana Ruxandra Hrişcă, înveşmântată sărbătoreşte pentru deschiderea expoziţiei tot de mâna talentată a mamei, Anastasia Hrişcă, pe care am cunoscut-o o viaţă întreagă printre cărţile Bibliotecii Bucovinei, aşa că mă gândesc că tot ea a pus cartea şi în mâna adolescentei Ana.

Dar iată în fundal, atrăgând privirile de la început, frumoasa tapiserie a Luciei Puşcaşu „Rod”, cu „Merele” lui Ovidiu Buzec, mineralizate, desprinse parcă din materia sticloasă a munţilor săi, şi „Povestea” Getei Gheorghiu în dreapta, şi „Week-end în Ucraina” de Ovidiu Buzec (tablou pe care îl apreciază vesel scriitorul Dumitru Covalciuc) şi enigmatca „Regină a cărţilor de joc” de Georgeta Gheorghiu în stânga, lucrări în acril (Ovidiu Buzec) şi ulei (Georgeta Gheorghiu). Ca şi „Naos”, şi celelalte lucrări din expoziţie ale lui Niculai Moroşan celebrează natura rustică şi tainele ei, sevele puternice ale pădurii: „Căpiţă” „Lumina”, „Lumini şi umbre”, „Spaţiu” (ulei pe pânză), „Toamna” (pastel pe carton), în vreme ce Anton Costîn omagiază (în acril) „Muntele” (I, II) şi figura umană în „Compoziţie” (I, II). Foarte lucrate şi plăcute vizitatorilor sunt şi naturile statice cu cepe roşii şi gutui ale lui Adrian Grosari, care a trimis la Cernăuţi şi un „Peisaj din Ciocăneşti”, şi au un incontestabil succes portretele de copii şi natura statică ale lui Ioan Coţofan, ale cărui maci şi mere roşii ne urmăresc ca nişte luminiţe în noapte. În ce ne priveşte pe noi, sucevenii, nu se poate să nu întârziem cu interes şi în faţa peisajului lui Iuri Tverdohlib, şi mai ales a „Fortăreţei Hotin”, semnată de Orest Krivoruciko, şi a „Bisericii din nordul Bucovinei” pictată de Oleksandr Harmider, dar, desigur, nu trecem grăbiţi nici pe lângă lucrarea în bronz a lui Ivan Sakvici.

Cuprinzând din nou expoziţia în ansamblu, observăm că Lucia Puşcaşu şi-a adus aici unele din cele mai frumoase şi mai valoroase tapiserii ale sale, „Rod”, „Primăvară”, „Dans”, „Surorile” (haute lisse), dar şi o lucrare în tehnică mixtă, „Rătăcitorii”, care sugerează gama largă a posibilităţilor artistei, şi stând iar lângă „secvenţa verde”, primăvăratică, de la intrare, asigurată, cum spuneam, de Lucia Puşcaşu şi Viorica Moruz, notăm şi legătura realizată de aceasta, spre capătul diagonalei spaţiului expoziţional, cu tapiseria Marcelei Larionescu, „Înălţare” (haute lisse), ţesută tot pe verde şi trimiţând spre apropierea de o altă mare sărbătoare a creştinătăţii.

Sala este plină, camerele de luat vederi, reportofoanele, aparatele foto sunt pregătite, cei mai apropiaţi mie, Maria Toacă şi Nicolae Toma, adică „Zorile Bucovinei”, sunt deja în plină activitate profesională, aşa că manifestarea se deschide cu salutul directoarei Centrului, Larisa Koniuk (mai târziu aveam să o surprindem într-o fotografie lângă una din creaţiile sale, un ou „cusut” măiestru cu mărgele), care începe prin a anunţa delegaţia suceveană, ale cărei doamne sunt dăruite de Ihor Khilko, preşedintele Filialei Regionale Cernăuţi a Uniunii Naţionale a Artiştilor Plastici din Ucraina, cu bogate buchete de narcise învolte. Primarul oraşului, Oleksi Kaspruk, mărturiseşte că niciodată nu a crezut că efortul pentru integrare europeană revine numai Ministerului de Externe al Ucrainei şi că, fiind convins că trebuie să aparţină fiecărei instituţii, fiecărui cetăţean, vede în întâlnirea artiştilor ucraineni cu artiştii români o ilustrare a adevărului acestei convingeri, care odată cu deschiderea expoziţiei împodobeşte Cernăuţiul cu încă o frumuseţe. La rându-i, Oleksandr Şkuridin, director adjunct în Administraţia Regională de Stat, descoperă în expoziţie un prilej binevenit de linişte şi înălţare sufletească, de aceea o va recomanda familiei, cunoscuţilor şi, cu sprijinul mass-media, tuturor cernăuţenilor. Şi Vira Kitaihorodska, directoarea Direcţiei pentru Cultură a Administraţiei Regionale, îi apreciază energia pozitivă, hrănită şi de talentul artiştilor, şi de apropierea lor de arta populară, bucurându-se că această energie depăşeşte limitările geopolitice. ES Eleonora Moldovan, consul-general al României la Cernăuţi, vede în expoziţie o sărbătoare aparţinând Zilelor Europei la Cernăuţi, o sărbătoare între sărbători – cu inaugurarea Centrului de Studii Româneşti de dimineaţă şi a Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzaki” duminică – şi îi mulţumeşte în mod deosebit Luciei Puşcaşu pentru realizarea ei, arătând cât de aşteptată a fost preşedinta Filialei Suceava a UAP la Cernăuţi, unde este cunoscută şi apreciată. Excelenţa Sa şi-a mărturisit şi bucuria decurgând din prezenţa semnificativă a reprezentanţilor Administraţiei Regionale, a Primăriei, a unei delegaţii din Maramureş şi nu în ultimul rând a ES Serhi Osaciuk, consulul onorific al Austriei la Cernăuţi (care avea să aprecieze expoziţia ca fiind demnă de a fi dusă la Bruxelles). Mulţumind celor două doamne fără de care expoziţia nu ar fi fost posibilă – Eleonora Moldovan şi Lucia Puşcaşu, autorităţilor şi colegilor de breaslă, Ihor Khilko i-a oferit Luciei Puşcaşu o diplomă din partea Secţiei pentru Cultură a Primăriei Cernăuţi. Invitată de asemenea să ia cuvântul, Lucia Puşcaşu a apropiat izbânda expoziţiei cu aceea a Sfântului Gheorghe, în sensul subordonării victoriei cauzei nobile a binelui şi a dezvoltării spirituale, şi-a mărturisit preţuirea pentru câştigul profesional şi uman al unor astfel de întâlniri, a vorbit despre Filiala pe care o conduce, cu toţi membrii cu studii superioare în domeniul artelor plastice, şi a evidenţiat faptul că întâlnirea de acum este o continuare şi nu un început, evocând personalităţi ucrainene care au militat pentru colaborarea artiştilor bucovineni (ca Ivan Holomeniuk, Ivan Gordiţa), colaborare pe care şi-o doreşte, ne-o dorim dezvoltată de-a lungul anilor următori. Astfel ca peste timp, cel mai tânăr dintre participanţii de astăzi să privească în urmă cu bucuria şi nostalgia cu care a făcut-o Ivan Balan, Artist Emerit al Ucrainei.

Cu mulţumirea lucrului frumos şi bine făcut şi cu părerea de rău pentru ceasurile bune care trec prea repede, am plecat în cele din urmă spre casă. Nu înaintea unui colocviu ad-hoc pentru îmbarcarea convenabilă a şevaletului cumpărat de Oana Ruxandra Hrişcă din nordul Bucovinei pentru cât mai multe şi mai inspirate lucrări în sudul ei. În întregul ei. Amănuntul merită menţionat, deoarece solicitând interesul unui funcţionar din vama noastră, am ieşit cu toţii din maşini să-i povestim de ce îi este necesar Oanei şi de la ce eveniment venim. Domnul însă s-a apărat zâmbind, era doar curios, aparţinând şi el lumii noastre, prin fiică, Lavinia Bălulescu, editor coordonator la „Adevărul”, şi prin dragostea personală pentru scris, condensată în romanul premiat pe care a promis să i-l dăruiască lui Niculai Moroşan, cel care îl invitase deja la primul vernisaj care va avea loc la Suceava.

Este rândul nostru să mulţumim Luciei Puşcaşu, tuturor artiştilor pentru această călătorie care ne-a făcut părtaşi la bucuria, la deosebitul eveniment al expoziţiei lor, pentru „Inimi împreună”, filmul acestei călătorii şi al acestei expoziţii realizat de Ovidiu Buzec (cu traducerea intervenţiilor în ucraineană aparţinând lui M. M. Aniuk) şi pentru amintirile şi imaginile pe care ni le-au dăruit, din care câteva prezente şi în aceste pagini. Pagini care sâmbăta viitoare vor găzdui relatarea întâlnirii şi aşa cum a trăit-o Maria Toacă din Cernăuţi. Până atunci, să ne bucurăm de liliac, narcise şi primăvară – la fel de frumoase, de înmiresmate şi de pictat în sudul, ca şi în nordul Bucovinei. Şi să ne dorim starea sufletească, liniştea şi climatul prielnice creaţiei şi preţuirii ei.