Nu fac parte dintre cei ce jubilează când semeni de-ai lor căzuţi în păcat sunt condamnaţi la ani grei de puşcărie, indiferent dacă au intrat conştient sau inconştient în această dandana. Dar nu pot rămâne pasiv când un hoţ ordinar a luat pâinea de la gura unor bătrâni ori copii flămânzi. De aceea fiecare caz în parte e unul dureros, iar motivele care au determinat această evoluţie nefericită e bine să fie cunoscute.
Pedagogii şi psihologii ne-au învăţat la şcoală că toţi oamenii se nasc buni de la mama-natură, iar cele ce ne diferenţiază sunt, pe lângă moştenirea genetică, educaţia şi mediul, cu observaţia că ultimele două pot interveni cu corecţii asupra calităţilor şi însuşirilor înnăscute. Fireşte că este vorba de un optimism bine temperat, chiar dacă psihologia şi pedagogia au făcut paşi atât de însemnaţi în aceste decenii.
Îi înţeleg şi pe cei ce nu-şi pot înfrâna exclamaţii ca: „Bine le-au făcut! Că nu se mai satură de…”. Fiindcă cei mai mulţi dintre ei o duc greu, iar câţiva demnitari şi funcţionari au găsit cu cale să se chivernisească sau să o ducă în huzur pe spatele lor.
Ei, bine, dacă vina primordială le aparţine făptaşilor, să recunoaştem măcar în ultimul ceas că o serie de instituţii, societatea, spaţiul public, familia, cunoscuţii, colegii şi prietenii au contribuit din plin la eşuarea unui politician sau dregător. Nu este vorba de solidarizare cu infractorul, ci de posibilitatea evitării unor astfel de derapaje prin a-i trage de mânecă.
Să luăm cazul Elenei Udrea. Nu intenţionăm să facem un studiu de caz, ci doar să susţinem cu argumente afirmaţia de mai sus, la fel de valabilă şi pentru alţii. Ca om politic, E.U. şi-a dorit cu ardoare să reuşească, numai că nu şi-a pus din capul locului întrebarea dacă este sau nu pregătită moralmente, dacă are calităţi şi competenţe pentru o carieră de top. În schimb şi-a găsit de îndată sprijinitori linguşitori care i-au alimentat visele de mărire.
Nu numai că i le-au alimentat, dar i-au creat iluzia că este „cea mai bună”, cea mai merituoasă, cea mai potrivită chiar pentru prima funcţie în stat. Aici e cazul să amintim declaraţiile sforăitoare ale câtorva personaje: Raluca Turcan – „Elena Udrea poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti”; Teodor Baconschi – „Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Eşti inteligentă, eşti frumoasă, eşti tenace”, Traian Băsescu – „Este unul dintre cele mai bune produse ale politicii din ultimii ani!”.
Nu ştiu câţi rezistă unor astfel de laude, nu ştiu câţi au posibilitatea să discearnă corect încurajarea, bunăvoinţa, curtoazia, afecţiunea cuiva… de realitatea proprie, dar este clar că nici E.U., nici alţii n-au fost capabili de autoevaluare corectă, neputând să rămână pe picioarele lor până la capăt. S-a văzut imediat ce a fost numită ministru al dezvoltării şi al turismului şi mai ales în campania pentru preşedinţia PDL, apoi ca lider al PMP, devenind evidentă în campania electorală prezidenţială de la sfârşitul anului trecut.
Aflată într-o perpetuă campanie electorală, a învăţat de la mentorul său, Traian Băsescu, de la consilierii personali să se bată pentru imagine publică şi notorietate, făcându-şi din asta un scop în sine. Nu cred că nu şi-a pus din capul locului problema bunei gestionări a treburilor ministeriale. Cred, mai degrabă, că, beneficiind de un buget uriaş şi de toate favorurile posibile şi de la preşedinte, şi de la prim-ministrul Emil Boc, s-a crezut buricul pământului. De aceea, ocupată până peste cap cu vedetismul la televiziuni şi în presa aservită, E.U. a uitat că reprezintă interesele alegătorilor, neglijându-şi fişa postului.
Şi pentru că întreţinerea imaginii de cel mai important om politic e costisitoare, nu e exclus ca acuzele de folosire a fondurilor ministeriale în propriul interes să se adeverească. Acum se vede cu claritate că o carieră politică fulminantă se construieşte cu mare greutate, dar se prăbuşeşte la primul cutremur. Cu zgomot asurzitor.
Comentarii