„Acum să vedem ce ne-o aduce şi capra asta de lemn”, a fost o replică auzită în public la finalul spectacolului organizat de Clubul de Studii Asiatice din cadrul universităţii sucevene, cu ocazia Anului Nou chinezesc, sâmbătă seară, la Iulius Mall.
Chinezii spun că Anul Caprei de lemn, care a început pe 19 februarie, va fi unul mai puţin agitat, un an în care vechile conflicte se potolesc şi acolo unde este loc, se face pace şi linişte. Cam aşa cum ar fi şi „temperamentul” caprei.
Zeci de suceveni care cred în previziunile astrologilor chinezi sau sunt doar pasionaţi de tradiţiile şi obiceiurile chineze au asistat la spectacolul oferit de organizatori. Printre ei, coordonatorii clubului, profesorii universitari Alexandru şi Marilena Nedelea, Pan Yuyan, profesoara de chineză a clubului, Daniel Davidel, cel mai fidel colaborator, şi mulţi alţi susţinători ai micii, dar frumoasei oaze chinezeşti de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Dansuri şi cântece, paradă vestimentară tradiţională, demonstraţie de Tai Chi, din nou dansuri, evantaie, lampioane, beţigaşe, rochiţe lucioase şi minunate, toate au adus spectatorilor puţin din miraculoasa şi extraordinara civilizaţie care a inventat hârtia, busola, pulberea explozivă şi tiparul şi foarte probabil roata şi primul calendar.
Şi la final, talentaţii dansatori ai Ansamblului „Arcanul” ai USV au completat armonia româno-chineză.
Şi o urare, făcută tuturor de tânăra profesoară de chineză, Pan Yuyan: „Xin Niuan Kuai Le!” (An nou fericit).
Micuţa Yoyo
Poate că unii dintre spectatori ar fi vrut să vadă mai multe, poate ar fi vrut să audă mai multe despre bucuria totală pe care o trăieşte acest popor, de Anul Nou, despre obiceiurile şi ritualurile sărbătorii , despre urările atât de omeneşti şi curate pe care chinezii le scriu pe benzile de hârtie roşie cu care îşi decorează casele, despre ce mănâncă şi nu mănâncă, de ce fac una sau alta pentru ca armonia să le stăpânească viaţa.
Au primit mici feliuţe din străvechiul şi frumosul miracol care se numeşte China, ca o provocare, poate, să dorească să afle singuri şi mai multe.
Foarte important, sucevenii veniţi la sărbătoarea Anului Nou chinezesc au auzit chinezi vorbind româneşte şi români vorbind chinezeşte. Ar fi putut chiar să facă cunoştinţă cu micuţa Yoyo, fetiţa de doar 1 an, născută la Suceava, ai cărei tineri părinţi muncesc la Câmpulung Moldovenesc.
Roşu, culoarea care alungă spiritele rele
Culoarea roşie este culoarea predominantă de Anul Nou şi la chinezi şi are în spate o legendă.
Se spune că „nian”, care în chineza modernă se traduce „an”, a fost în vechime numele unui monstru care mânca oameni înainte de începerea fiecărui an. Avea o gură imensă şi înghiţea mai mulţi oameni odată, până când un bătrân înţelept a găsit salvarea. El i-a spus monstrului că are o gură atât de mare că ar putea înghiţi şi alte creaturi de pe pământ, mai pe măsura lui. Legenda spune că de atunci monstrul, care a dispărut călărit de bătrânul salvator, nu a mai mâncat oameni. Tot legenda spune că acel bătrân era de fapt un zeu nemuritor, care, înainte de a dispărea, le-a spus oamenilor ca înainte de fiecare nou an să lipească benzi roşii la ferestre pentru că asta îl înspăimântă pe monstru şi astfel nu se mai întoarce.
























Comentarii