Despre satele comunei Todireşti s-a scris mult de-a lungul timpului de către autori cu temeinice preocupări în acest sens: S. Fl. Marian – Biserica din Părhăuţi (1887), Constantin Milici – Monografia comunei Soloneţ din punct de vedere geografic şi istoric (1937), Ioan V. Rachieru – Soloneţ – o aşezare din Bucovina (1995), Mihai Bocancea – Părhăuţi (monografie geografică cu elemente de istorie) (2001), Ioan Pînzar – Monografia satului Costâna, com. Todireşti, jud. Suceava (2005), Mihai Bocancea, Maria Bocancea – Şcoala din Părhăuţi – peste o sută de ani de cultură şi educaţie (2008), Mihai Bocancea, Maria Bocancea – Sacru, tradiţii şi folclor din comuna Todireşti – Suceava (2010), Mihai Bocancea, Lazăr Croitor – Gavril Trotuşan şi epoca sa. Biserica din Părhăuţi (2012), Mihai Bocancea, Maria Bocancea – Comuna Todireşti, judeţul Suceava. Scurtă monografie etnografică (2013). La acestea, cu puţină vreme în urmă, s-a adăugat încă una intitulată Todireşti – un sat din Bucovina. Istorie, oameni şi locuri (Suceava, 2014) scrisă de Petrea Tabarcea, fiu al satului, şi de Mugur Andronic. Pentru a o întocmi, cei doi autori şi-au împărţit atribuţiile astfel: „Pe de o parte, luând-o cronologic, studiul istorico-arheologic al celui de-al doilea autor a beneficiat de intense cercetări, nu numai în arealul comunei…, incluzând aici şi numeroase campanii de săpături arheologice în sat, iar pe de alta, primul autor a trebuit să exploreze «spaţiul» întunecat a jumătate de mileniu al istoriei locale, pornind de la primele înscrisuri voievodale. Şi eforturile sale nu s-au oprit aici, la culegeri de texte şi studii, dar şi penetrând prin praful arhivelor spre lumina curată a adevărurilor şi informaţiilor legate de numeroase familii care s-au născut, au trăit şi odihnesc în binecuvântatul pământ todireştean” (p. 5). În final, a rezultat o lucrare temeinic documentată, având la bază o bogată bibliografie de specialitate.
Prin structură, prezenta monografie respectă modelul clasic al lucrărilor de acest fel, fiind împărţită în şase capitole intitulate: Cadrul geografic şi istoric, Istoria satului Todireşti, Şcoala, Biserica Ortodoxă din Todireşti, Informaţii toponimice locale şi Fiii satului. Cititorul îşi poate forma astfel o părere clară şi cuprinzătoare cu privire la evoluţia acestei aşezări omeneşti de-a lungul istoriei sale.
După cum rezultă din primul capitol, datorită condiţiilor naturale favorabile din zonă, dovezile de vieţuire umană a satelor din această parte de ţară ne trimit cu multă, foarte multă vreme în urmă. Ca dovadă, în baza unor îndelungate cercetări arheologice desfăşurate aici, Mugur Andronic a descoperit „Unelte de silex patinate de vechimea lor multimilenară, probabil din paleoliticul superior…” (p. 9).
Problema vechimii locuirii acestor meleaguri e tratată mai detaliat în subcapitolul intitulat Memoria pământului todireştean, unde Mugur Andronic, vechi şi remarcabil cercetător în domeniu, face referiri la „un patrimoniu arheologic deosebit de bogat” (p. 12), constând din fragmente ceramice, bucăţi de cărbune, resturi osoase, gresii de ascuţit cuţite, vase de lut, resturi de ceşti dacice etc., exemplificate prin fotografii, schiţe şi desene.
Existenţa satului Todireşti este atestată documentar din vremea lui Alexandru cel Bun ca sat domnesc. Ulterior, au fost emise numeroase alte acte la cancelariile domneşti unde este menţionat numele satului care, în cei peste 600 de ani de istorie, a intrat în proprietatea mai multor stăpâni. Toată această lungă devenire, inclusiv din perioada stăpânirii habsburgice şi, apoi, de după al Doilea Război Mondial, e reconstituită pe bază de documente. Capitolul se încheie cu lista vornicilor şi primarilor satului Todireşti cu începere din 1808 până în prezent, precum şi lista consătenilor căzuţi pe fronturile celor două războaie mondiale.
Un dens şi amplu capitol al monografiei este rezervat şcolii. Mai întâi, este prezentată starea învăţământului din această parte de ţară de la primele începuturi până în 1890, anul în care şi-a început practic activitatea Şcoala Todireşti. Înfiinţarea ei, ca şi a celorlalte instituţii de învăţământ din Bucovina, nu reprezintă câtuşi de puţin un dar al autorităţilor austro-ungare. Ca dovadă, după cum menţionează autorul, la data raptului din 1775 în această parte de ţară funcţionau şcoli, unele cu o vechime considerabilă. În plus, cheltuielile referitoare la înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor româneşti de toate nivelurile din provincie, inclusiv plata salariilor cadrelor didactice, nu reveneau statului austriac, ci Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. Cu alte cuvinte: vreţi şcoli? Faceţi-vă şi le întreţineţi!
Începând din 1918 şi până în prezent, Şcoala Todireşti a evoluat în baza legislaţiei româneşti din domeniu, un loc distinct fiind rezervat perioadei postbelice. În tot acest timp s-a asigurat spaţiul de şcolarizare şi baza materială necesară şi, ca urmare, a crescut treptat numărul elevilor şi, implicit, al personalului didactic necesar, Şcoala Todireşti situându-se permanent printre cele mai bune. Aceste rezultate au fost posibile datorită, în primul rând, harului profesional al celor care au trudit aici de-a lungul timpului. În semn de respect faţă de ei, a fost reconstituită lista directorilor şi a cadrelor didactice care şi-au înscris cu cinste numele în istoria acestei instituţii. Roadele muncii lor s-au concretizat în faptul că tot mai mulţi copii au absolvit cursurile şcolare din sat şi unii şi-au continuat studiile la şcoli mai înalte, inclusiv în învăţământul superior. Spre exemplificare, în încheierea capitolului e redată lista absolvenţilor acestei şcoli din perioada 1918 – 1993.
Un loc aparte în monografie îl ocupă capitolul rezervat bisericii din localitate. Ca în toate satele româneşti, cu siguranţă că şi la Todireşti biserica a fost ridicată nu mult după întemeierea acestei comunităţi. Nu există însă informaţii referitoare la anul şi locul unde a fost construită. Prima menţiune despre existenţa ei o aflăm într-un document din 1490, deci de pe vremea domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Pe măsură ce numărul locuitorilor satului a crescut, s-a simţit tot mai mult nevoia unui locaş mai încăpător. Ca urmare, în 1782 s-a dat în folosinţă o biserică nouă. În cele două veacuri şi ceva de când a fost sfinţită, a sporit zestrea ei materială (odoare şi cărţi) şi, când a fost nevoie, s-au executat lucrări de renovare, astfel încât biserica dispune de toate cele necesare pentru a fi folosită şi în prezent.
Cu timpul însă nici ea nu mai putea face faţă numărului credincioşilor din sat. În consecinţă, todireştenii şi-au unit eforturile şi, beneficiind şi de un consistent sprijin financiar oferit de un fiu al satului stabilit cu multă vreme în urmă în Statele Unite, au fost finalizate lucrările de construcţie a unei noi biserici sfinţite la data de 20 octombrie 1998, cu hramul „Sf. Constantin şi Elena”. Ca urmare, se poate spune că în prezent viaţa religioasă a satului Todireşti se desfăşoară în condiţii dintre cele mai bune, asta şi datorită strădaniilor preotului paroh din localitate. În final, este prezentată lista preoţilor, dascălilor şi pălimarilor care au slujit de-a lungul timpului în această biserică.
Ca şi capitolele anterioare, cel intitulat Informaţii toponimice locale are la bază o consistentă bibliografie de specialitate, inclusiv documente din perioada stăpânirii habsburgice. Un loc important îl ocupă însă lucrarea Toponimie şi continuitate în Moldova de Nord, semnată de prof. univ. dr. Ilie Dan, distins fiu al acestor meleaguri. Pe baza ei, autorul a întocmit „lista numelor de locuri fără a include şi detaliile privind informaţiile toponimice din lucrarea menţionată” (p. 242).
Monografia se încheie cu capitolul Fiii satului (cca. 150 p.), unde cititorul află „mii de informaţii” (p. 246) despre numele familiilor, mai vechi sau mai noi, din Todireşti, realizând, pe baza unei imense munci de documentare, câte un veritabil arbore genealogic pentru fiecare în parte.
În concluzie, prin felul în care a fost gândită şi realizată, monografia Todireşti – un sat din Bucovina. Istorie, oameni şi locuri semnată de Petrea Tabarcea şi Mugur Andronic se înscrie între lucrările de acest fel de certă valoare documentară. Valoarea ei sporeşte şi datorită fotografiilor pe care le conţine, unele de o mare vechime.
Comentarii