Unei asemenea provocări pare că vrea, dar şi încearcă să-i răspundă autorul volumului de proză scurtă “O scânteie”, Editura SMart, Gura Humorului, 2014. Profesorul şi scriitorul Gheorghe Solcan “recidivează” în ale scrisului, după apariţiile precedente, în care notabile mi se par volumele de teatru adresate cu precădere elevilor şi, aş spune, nu numai, deoarece autorul din Gura Humorului “transcrie” minuţios şi cu har în piese versificate povestirile lui Ion Creangă, păstrând atât mierea, cât şi afurisenia de limbaj a Humuleşteanului, precum şi natura morală a personajelor. Aceste volume, pe lângă calităţile lor literar-artistice, sunt şi excepţionale instrumente educative în mâna unor dascăli adevăraţi ce-şi propun să dezvolte la elevi socializarea – prin natura lucrului în echipă -, memoria, emoţionalitatea pozitivă şi, în general, personalitatea acestora. De asemenea, lui Gheorghe Solcan i-a apărut recent şi un volum de epigrame, “Ca trenul la Gura Humorului”, ceea ce-i arată preocupările diverse scriitoriceşti, dar şi vocaţia sa multiplă.
Revenind la cartea de faţă, care cititorului ar putea să-i pară mai mult sau mai puţin eterogenă vizavi de temele propuse, descoperim, totuşi, suficiente elemente de continuitate asigurate, fără a cădea în truism, de destine atent decupate, de lumea fantastică a satului cu temeri şi speranţe, obiceiuri şi datini, prostie şi iscusinţă, şiretenie şi opacitate, iubire şi ură, pe un fundal de credinţă blajină (opusă fundamentalismului), ce luminează un peisaj dens, întunecat, dar şi cooperant.
Gheorghe Solcan cunoaşte foarte bine această lume şi o plasticizează cu inspiraţie în descrierea tablourilor din natură, ca orice scriitor moldovean (v. Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu etc.): “Satul, ca mai toate satele din jur, a apărut acum câteva sute de ani, pe valea unei ape curgătoare. (…) în fundul văii, curgea pârâul curat şi transparent…” (“Calvarul visului împlinit”), citările putând să continue cu fragmente din “O scânteie”, “Valea Neagr㔓Blestemul”, “La nuntă” şi altele, în care autorul îşi manifestă nu numai forţa descriptivă, ci şi cea narativă, umanizând locul în care s-a defrişat şi s-a înspaţiat vatra satului de munte.
Realizarea scenelor colective, bine articulate în arhitecturi individuale psiho-somatice şi caracteriale dezvăluie o altă însuşire a prozatorului. De asemenea, e de urmărit în “Calvarul visului împlinit” evoluţia personajului principal în drama sfâşietoare a conştiinţei ştiinţifice manipulate politic, a ştiinţei în şi pentru sine, a orgoliului acestei conştiinţe eşuate lamentabil în consecinţe sociale devastatoare.
Cu toate acestea, trebuie remarcat că în mai toate povestirile volumului persistă o anumită schemă de construcţie de natura fabulei, în care “teza” şi “antiteza” converg spre o morală, nu spre o “sinteză”, că tipul de abordare a faptului de a demonstra ceva îngrădeşte libertatea şi naturaleţea dialogului şi creează falii în firescul epic, iar vocea auctorială prezentă prea apăsat face ca tuşele acesteia să opacizeze comunicarea de dincolo de cuvinte.
Proza, şi nu singura, care iese din această schemă, “Valea Neagră” dezvoltă cu umor, ironie şi autenticitate destine proiectate într-o fereastră de timp, pe care memoria colectivă, din ce în ce mai slăbită, o validează cu un surâs, iar cea în formare, cu uimire şi interes. De aici şi forţa sa estetică.
Pe aceeaşi linie se înscriu şi “O scânteie”, “Blestemul” şi, parţial, “La nuntă”.
Capacitatea de a găsi şi de a releva amănuntul semnificativ, gestica şi, în general, construcţia narativă subsumată acesteia reliefează talentul autorului aflat la al doilea volum de proză, volum cu coperta şi ilustrat de Radu Bercea, pictor şi grafician de ţinută, care a colaborat şi la celelalte cărţi semnate de Gheorghe Solcan.
În fine, un volum ce merită citit, un volum ce recuperează un timp pierdut al autorului, un timp ce-l admonestează, dar îl şi confirmă.
Comentarii