Inspecție la turnarea asfaltului pistei de rulare a Aeroportului Suceava

La Aeroportul Suceava a început turnarea asfaltului pentru realizarea pistei elastice, iar președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat lucrările. Turnarea asfaltului urmează să fie efectuată în condiții de temperaturi de peste 10 grade Celsius și doar dacă nu plouă, estimându-se că această activitate va dura o lună. Firma care execută lucrarea a instalat o stație de asfalt în apropierea aeroportului, astfel încât materialul să aibă temperatura optimă pentru a fi turnat. Pentru a începe turnarea asfaltului la pista de rulare au fost obținute avizele de laborator. Se vor turna trei straturi de asfalt, fiecare având anumite proprietăți, potrivit normelor în acest tip de lucrări, iar ultimul strat, de uzură, va trebui turnat când temperatura exterioară este de peste 15 grade Celsius, continuu, fără întrerupere.
 

Totodată, a fost montată și instalația pentru sistemul modern de balizaj. Sistemul ILS, pentru aducerea navelor la sol, urmează să fie montat de Romatsa. Acest sistem urmează să fie calibrat după ce va fi finalizată pista aeroportului, Romatsa estimând că acesta va fi perfect funcțional în luna iunie. Sistemul de balizaj montat va avea lumină reglabilă și dirijabilă. Totodată, a fost construit un nou turn de control, cu o înălțime de 20 de metri, acoperișul fiind dotat și cu un nou grup electrogen special. Urmează să sosească și o autospecială aeroportuară pentru stingerea incendiilor, care este în curs de execuție în Germania, ca și sisteme de securitate aeroportuară, precum și o autoscară pentru ca pasagerii să urce și să coboare din avion.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: