Din datele puse la dispoziție de Compartimentul de informare publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, este vorba despre un bărbat de 35 de ani, domiciliat în localitatea Dărmănești, împotriva căruia Judecătoria Suceava a emis, în lipsă, mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile la mijlocul lunii aprilie a.c., el fiind judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Inculpatul a fost pus în urmărire națională prin dispoziția IGPR și, pentru că nu era de găsit, a fost semnalat și pe plan internațional. Astfel, autoritățile au reușit să dea de urma suceveanului tocmai în Germania. Miercuri, în jurul orelor prânzului, bărbatul a fost preluat de pe aeroport de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava, arestat, escortat și prezentat instanței competente care a confirmat mandatul. Ulterior, a fost introdus în arestul IPJ Suceava. În arestul IPJ a ajuns și un bărbat de 60 de ani, din Frătăuții Noi Tot miercuri, în boxele arestului sucevean a ajuns și un bărbat de 60 de ani din Frătăuții Noi. Asta după ce, în baza mandatului de arestare preventivă, emis de Tribunalul Suceava, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești l-au identificat și reținut pe bărbat, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta însă, în timpul cercetărilor, nu a respectat prevederile ordonanței, astfel că s-a solicitat înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, măsură respinsă inițial de Judecătoria Rădăuți însă admisă în contestație de Tribunalul Suceava. În baza mandatului, bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Un sucevean căutat de oamenii legii prin toată România, după ce a fost condamnat la pușcărie pentru tâlhărie, a fost găsit de autorități „plecat la muncă” în Germania.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii