Nu era deloc o plăcere pentru șoferii Sucevei să fie nominalizați pentru „campanii” de trei-șase luni la Canal, perioadă în care se puteau considera plecați pe front, chiar dacă acolo nu era, până la urmă, război. Se aduceau șoferi din toată țara pentru a transporta imensele cantități de rocă excavată. O mobilizare națională asemănătoare s-a mai întâmplat pe șantierul Casei Poporului, la alt nivel însă și cu forță umană înalt calificată și atât de diversă cât cerea înălțarea și dotarea acelei construcții gigant. La fel se întâmpla la sfârșitul deceniului opt și începutul celui următor ale secolului trecut când în Călimani se lansaseră operațiunile de decopertare a Negoiului românesc pentru exploatarea rezervelor de sulf presupuse a exista aici. Este ușor de imaginat din ce cabinet se susținuse la un moment dat ideea, numai așa explicându-se perseverența diabolică cu care se cheltuiau imense resurse pentru a găsi un minereu de care chimia românească părea să aibă mare nevoie și care se importa, pe bani grei, este adevărat, de peste mări și țări. Acum, când statutul de rezervație naturală conferit Călimanilor pune definitiv capac oricărei tentative de a mai dezvolta mineritul în zonă, este interesant de știut că, într-adevăr, acolo există sulf. Inginerul geolog Nicolae Vrăsmașu, bistrițean de pe Bârgaie, ajuns în staff-ul uriașei exploatări miniere, își amintește de anii de prospecțiuni și de minerit efectiv din Călimani cu regretul că ceva bun se putea întâmpla acolo, dacă „marea chimistă” a țării n-ar fi impus o soluție de preparare perdantă. „Rezervele calculate prin lucrările de exploatare sunt considerabile, iar zăcământul de sulf din Călimani, la care se mai adaugă alte câmpuri solfatariene din vecinătate, este unul dintre cele mai mari din lume. Din păcate, însă, metoda de preparare aleasă de conducerea comunistă a fost neadecvată și falimentară”, scrie Nicolae Vrăsmaș într-un articol publicat recent în ziarul nostru. Colaboratorului nostru îi aparțin și explicațiile la fotografiile puse la dispoziție de Dumitru Vințilă: 1. Coloșii ajunși sus pe Negoiul Românesc. Coloșii au ajuns tot mai sus în Munții Călimani. În imagine se văd mașini de mare tonaj, alături de vechile tractoare pe șenile, de tip KD 35, care au deschis primele drumuri prin jnepenișuri spre zona alpină a Negoiului Românesc. În fundal se vede rama nord estică a Calderei vulcanice Călimani, cu Poiana Fața Gardului, de sub vârfurile Căliman Cerbuc și Căliman Izvor, ambele depășind 2000 de metri. 2. Deschizătorii drumului către sulf. Drumurile începute în etapa de explorare erau executate de echipe formate din muncitori zilieri din formațiunea LS (lucrări de suprafață), iar, prin trecerea la exploatare, acestea au fost efectuate de constructori și mineri, fiind lărgite și amenajate corespunzător, în vederea accesului spre zăcământul de sulf și a deschiderii treptelor de valorificare în carieră a acestuia. În fotografie se remarcă lucrul intens prestat de minerii de suprafață pe tronsonul care ocolește Vârful Negoiul Românesc, spre Halda Ilva, în fundalul din stânga zărindu-se Vârful Pietrosul, cel mai înalt din Munții Călimani, iar în dreapta – pârâul Dumitrelul, afluent al Văii Neagra Șarului. 3. Căutarea sulfului cu ajutorul perforatorului în subteran. 4. În uzina de flotare a minereului. 5. Imagine generală a coloniei Călimani. Colonia minieră din Călimani era un mic orășel care cuprindea blocuri de locuit, cantină, magazine, oficiu poștal, dispensar și birouri, dar marea majoritate a personalului venea din întreg bazinul Dornei cu autobuze speciale. 6. La lucru, utilajele de dislocat roca. Fotografia reprezintă giganții tehnicii de exploatare din Călimani, dislocând roca și încărcând cel mai mare vehicul pe roți, Belasul, în centru. Astăzi, vegetația începe să ascundă uriașa rană din pieptul muntelui.
Comentarii