În Ambulatoriul Spitalului Județean

Bebelușii restanțieri la vaccinarea antituberculoză sunt așteptați pentru imunizare

> Până acum au fost vaccinați 170 de nou-născuți din cei 517 restanțieri din cauza crizei de vaccin
 

Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Tiberiu Brădățan, a informat ieri, în contextul crizei de vaccinuri pentru nou-născuți, că au fost deja vaccinați 170 de bebeluși împotriva tuberculozei, în Ambulatoriul spitalului. El a explicat că medicii de familie au fost rugați, de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava, să trimită copiii nevaccinați în ambulatoriul de specialitate de la spital. Dr. Brădățan a făcut apel la înțelegerea părinților să aștepte ca mai mulți copii să fie vaccinați în grup, întrucât flaconul de vaccin conține 20 de doze, care expiră în scurt timp dacă nu sunt folosite. „Rugăm să aibă răbdare și înțelegere și să se formeze grupuri de copii la vaccinare” a declarat directorul medical. El a mai spus că 519 de copii erau restanțieri la vaccinul BCG, antituberculoză și tot atâția nu au primit vaccinul antihepatic, problema acestora din urmă nefiind încă rezolvată, dar există posibilitatea ca vaccinul să fie cumpărat din farmacii. Ambele vaccinuri lipsesc din dotarea spitalelor încă din luna iunie, dar problema vaccinului BCG a fost rezolvată cu cele 15200 de doze primite în august de DSP Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI