Teatru la Suceava

Au existat succesive tentative de împământenire a unei trupe de teatru la Suceava. Capitala fostei regiuni Suceava suferea în secret din cauza absenței unui teatru profesionist din peisajul cultural al orașului. Mai ales că în conștiința acesteia se cristalizase ideea că, odată cu învățământul superior, trebuiau dezvoltate aici instituții culturale care să facă față misiunii Sucevei de a contrabalansa puterea culturală a fostei capitale a Bucovinei istorice – Cernăuțiul.

 

Dar și mai ales că era demn de invidiat Botoșaniul, doar capitală de raion în fosta regiune, care avea și teatru, și filarmonică, și teatru de păpuși, toate profesioniste, și care privea oarecum de sus fostul târg al Sucevei, în plină ascensiune este drept, ascensiune însă, spuneau clevetitorii din ironizata Țară a paielor, care se bizuia și pe fondurile care s-ar fi cuvenit Botoșanilor dacă ar fi fost acesta capitală de regiune… Oricum, existența teatrului de la Botoșani a întreținut treaz interesul, orgolios sau nu, al sucevenilor pentru înființarea unei trupe profesioniste și aici. „Partidul” a luat în serios problema, mai ales că Traian Gârba, un prim secretar luminat al Sucevei, îmbrățișase ideea, ceea ce, – mărturisește astăzi Alexandru Toma, la vremea aceea principalul dregător în domeniul culturii, nu făcuse un prim-secretar și mai luminat, cu multă influență în conducerea centrală a partidului – Miu Dobrescu. Încercările de a dezvolta o trupă cu resurse proprii, cu amatori adică, nu puteau da rezultate serioase, astfel că ochii s-au îndreptat către alte variante. Una era aceea că se putea conta pe sprijinul (interesat, afirmă Alexandru Toma) al lui Mircea Radu Iacoban, directorul Teatrului Național din Iași, care urma să deschidă o secție la Suceava, dar mai ales pe cel nesperat al rectorului IATC, botoșăneanul (la origine) Octavian Cotescu, care promitea trimiterea la „secția de la Suceava” a Iașului a jumătate din promoția de absolvenți ai Institutului. Sala consacrată spectacolelor acesteia era cea radical reamenajată a Ansamblului „Ciprian Porumescu”, trupele trebuind să coexiste într-o clădire nu prea încăpătoare, totuși, pentru nevoile ambelor instituții. Actorilor li s-a promis și au primit locuințe, municipalitatea punându-le la dispoziție 15 garsoniere și apartamente (Radu Duda a cerut și a primit un apartament cu trei camere!), 15 butelii de aragaz, 15 paturi, cu cearșafurile, pernele, plapumele necesare etc. etc. Așadar, prima echipă de profesioniști repartizați la Suceava era formată din: regizorul Cristina Ioviță și actorii Carmen Ciorcilă, Radu Duda, Carmen Tănase, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Mioara Ifrim, Constantin Florea, Ada Gârtoman, cărora li s-au adăugat Sebastian Comănici și Liviu Manoliu, acesta din urmă sucevean la origine, și, mai târziu, alții, între care actrițele Pușa Darie și Maria Ștefanache. Echipa de actori a început să repete piesa directorului teatrului ieșean, dramaturgul Mircea Radu Iacoban, „Cabana”. Până la destrămarea colectivului, imediat după Revoluție, la Suceava au mai fost realizate 10 premiere. Spectacolul „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu a depășit 100 de reprezentanții! După Revoluție au mai existat două tentative de înființare a unei instituții de spectacole la Suceava, ambele ratate însă. Fotografiile recuperate de Dumitru Vințilă din arhivă reproduc imagini din spectacolul premieră „Cabana”, care a avut loc la 8 decembrie 1984, pe scena Casei de Cultură. Prima fotografie (pe care ne-a pus-o la dispoziție Alexandru Toma) este realizată în deschiderea spectacolului premieră și marchează lansarea oficială a instituției teatrale (fie ea și secție a Iașiului) la Suceava. Celelalte evocă momente din spectacolul cu piesa „Cabana”.