Cătălin Nechifor, șeful campaniei lui Victor Ponta pentru Președinția României în județul Suceava

 

Președintele executiv al Organizației Județene PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donțu, care este și președinte al Organizației Municipale PSD Suceava, a declarat, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, că șeful campaniei electorale a lui Victor Ponta pentru Președinția României în județul Suceava va fi liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, președinte al CJ Suceava. Donțu a explicat că, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, șeful de campanie în județ va fi liderul organizației, Cătălin Nechifor, dar a subliniat că și el va aduce o contribuție importantă la această campanie electorală. Nechifor a mai făcut parte și din stafful național al campaniei electorale prezidențiale PSD la alegerile din 2009, când din partea PSD a candidat Mircea Geoană care, însă, a pierdut alegerile în cel de-al doilea tur de scrutin în fața lui Traian Băsescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI