Pe drumul tătarilor

Se consemnează că, la 1241, tătarii au trecut munții la Rodna în numai 3-4 zile, ceea ce înseamnă că drumurile erau bine întreținute și intens folosite (I. Iosep, 1987).

 

Este posibil ca tătarii să fi folosit în zonă două căi: valea Brodinei și, peste pasul Tășuleț, spre Moldova Sulița, iar de aici, peste Tătarca, spre Valea Cârlibabei; a doua cale, pe valea Brodinei, peste pasul Pohoniș, Izvoarele Sucevei, și, mai departe, peste pasul Bobeica, spre valea Cârlibabei. Toponimele Tătarca, Tătărcuța, Bâtca Tătărcii sunt frecvente în zonă și atestă trecerea tătarilor pe aici. Am făcut această scurtă introducere pentru că profesorii de geografie din zona de munte, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, întruniți în cercul pedagogic semestrial, sub comenduirea dlui prof. Nicolae Dincă, au luat-o la pas pe urmele tătarilor… N-am găsit urmă sau pingică de tătar (probabil, la acea vreme nu aveau… pingele), dar, în schimb, am aflat exemplare de strugurele ursului. Rezervația Strugurele ursului este situată în sud-vestul satului Benia, pe versantul muntelui Răchitișul Mare, între pâraiele Tătarca Mare și Tătarca Mică, aproape de confluența lor cu Dârmoxa. Strugurele ursului (Arctosta-phyllos uwa-ursi), relict glaciar, este un subarbust care coabitează cu afinul și merișorul într-o pădure de pin, molid și mesteacăn. Este un element boreal circumpolar. Rezervația se desfășoară între 1000 și 1260 m altitudine și ocupă 96 ha. Substratul geologic este reprezentat de serpentinite și peridotite, dar și de calcare și dolomite mezozoice. Traian Ștefureac (citat de T. G. Seghedin, 1983) deosebește două subasociații: una pe roci serpentinice, pe care vegetează și perișorul (Pirola rotundifolia), feriguța (Asplenium cuneifolium), trestia de câmp (Calamagrostis arundinacea), horști (Luzula luzuloides), mușchi și licheni (Cladonia rangiferina), și alta pe dolomite calcaroase, care mai include endemismul Melampyrum saxosum, planta de stâncării Libanotis montana, mușchiul Homalothecium sericeum și diverse specii însoțitoare. Alături de strugurele ursului, se dezvoltă curechii de munte (Ligularia sibirica), cu flori galbene și talie înaltă. Gazda, deosebit de primitoare, prof. Gabriela Cheșcu, de la Școala Gimnazială Breaza, ne-a oferit un evantai de informații. De la dl prof. N. Dincă am aflat că, deși avem de-a face cu un peisaj echilibrat, totuși, exemplarele de strugurele ursului s-au împuținat semnificativ. Pentru binefacerile sale terapeutice, mai cu seamă pentru boli de rinichi, a fost smuls fără milă. Păcat! Una peste alta, ieșirea profesorilor de geografie din sălile de clasă este de bun augur. Să ieșim în orizontul local, un adevărat laborator al științelor geografice. Folosiți-l și exploatați-l. Nu vă costă nimic. Câștigul este enorm. Să ne vedem cu bine în orizontul local!