Cărticica recordurilor

Iată că șansa de a mai adăuga încă un record în contul unei Bucovine date în spectacol s-a irosit. Și nu-i tocmai clar din ce pricină suferim o așa pierdere, dacă va fi fost vorba despre chestiuni tehnice potrivnice, aflate la mai puțin de 24 de ceasuri după ce se anunțase că 25 de inși înțoliți în straie populare își vor da foc (stricând și bunătate de straie) într-o incendiară horă a Bucovinei, ori va fi fost vorba despre căldarea de apă rece aruncată peste idee de un politician aflat în campanie electorală.
 

L.D. CLEMENT

Destul e să acceptăm pe moment că în cărticica recordurilor noastre de pomină rămânem cu oi tunse de întâiul cioban al țării (schimbând doar câteva minute timona cu foarfecele), cu oi (altfel, proaste ca oile!) învățate a scrie litere pe iarbă de oameni care, mai înainte, se rânduiseră în cuvinte pe stadioane, nicidecum în cele din urmă cu megaoul colorat din centrul Sucevei (ulterior dosit lângă parcarea cetății) și cu superpasca de Rădăuți, mai puțin cunoscută decât ciorba purtând numele orașului tăiat în două de o cale ferată fără trenuri, dar cel puțin înfulecată, precum ciorba, după ce a fost trasă în poze. Mai rămânem la cărticică și cu recordul unei știri al cărei conținut s-a veștejit după mai puțin de o zi și, altfel, rămânem cam aceiași precum eram, tot ridicându-ne pe vârfuri să fim văzuți mai bine și, poate, chiar ascultați. Dar cine știe, într-o zi poate chiar ne va vizita Messi, iar atunci veți mai auzi despre noi…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI