Verificările au mers preponderent pe trei tematici dispuse pe plan național de Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor. Prima a urmărit respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare și etichetare a produselor ecologice și a cuprins 13 acțiuni de control. Deficiențele constatate au fost lipsa traducerii în limba română a etichetei, lista incompletă a ingredientelor și lipsa înscrierii pe ambalaj a producătorului sau importatorului, motiv pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 11.000 de lei. Comercianții de pâine și produse de panificație, intrați în verificări și în luna ianuarie 2014, au primit și în februarie vizita comisarilor de protecția consumatorilor. De data aceasta, din cele 25 de acțiuni de control, doar în 5 cazuri s-au constatat deficiențe, iar acestea de un singur fel – neînscrierea, pe eticheta la raft a pâinii, a prețului pe kilogram. Comercializarea în condiții de legalitate a măslinelor a reprezentat un al treilea obiect de activitate pentru comisarii suceveni de protecție a consumatorilor. Informațiile incomplete pe etichete au fost și în acest caz motiv pentru sancționarea câtorva operatori economici. În urma celor 33 acțiuni de control au fost aplicate 11 amenzi în valoare totală de 24.000 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 7660,43 lei. Marfă de circa 350 de lei a fost scoasă definitiv de pe raft și distrusă.
În februarie
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a efectuat în luna februarie 320 de acțiuni de control, în urma cărora a aplicat 127 de amenzi în valoare de aproape 173.000 de lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii