Sunt șanse, deocamdată cu titlu declarativ, ca măcar câteva dintre bătrânele autospeciale de stingere din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava să intre „în retragere”. Ieri, la ședința de bilanț a structurilor din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, Raed Arafat a declarat că în următorii ani instituția sa se va concentra pe reînnoirea parcului de mașini de intervenții la incendii, mașini care, într-o medie națională de 50%, sunt mai vechi de 20 de ani. Ca sursă de finanțare, Arafat a menționat, ca o primă soluție pentru achiziționarea de autospeciale de stingere pentru inspectorate pentru situații de urgență din toată țara, fondurile structurale 2014 – 2020, dar și alte surse, ce ar permite crearea unui program multianual de înlocuire a vechiturilor. Pe latura de ambulanță și descarcerare, ISU Suceava stă bine spre foarte bine, dotările venite prin POR derulat de administrația județeană dând ținută și eficiență maximă acestor tipuri de intervenții. Ultima autospecială de stingere nouă „s-a strecurat” de altfel în dotarea ISU Suceava tot în această conjunctură, în luna decembrie 2012, dar achiziționarea ei nu s-a simțit mai deloc la media de vârstă a parcului auto de intervenții la operațiuni de salvare, incendii și inundații ale pompierilor suceveni. Dintre autospecialele de stingere din dotarea Detașamentului Suceava și a subunităților din teritoriu, doar 30% dintre mașini sunt mai noi de 10 ani. Între 10 și 20 de ani au rămas la treabă aproximativ 6,5%, dar marea majoritate, 63,5% dintre autospeciale, „muncesc” în slujba comunității de peste 20 de ani. Unele, la bord cu sute de mii de kilometri rulați, par a se cere singure la fier vechi, dar dacă mai au ceva „vlagă”, piese de schimb și caroserii întregi nu li se permite așa ceva, pentru că orice este bun și funcționabil la una poate completa ce lipsește la alta. Dintre bătrânele autospeciale ale pompierilor suceveni câteva nu mai au autonomie și nici utilitate completă, fiind folosite doar ca cisterne pentru apă. Dacă multe dintre autospecialele de stingere de la Suceava mai funcționează și se opintesc cu curaj și în timp util la incendii, este doar meritul pompierilor care lucrează pe ele și care s-au specializat nu numai în reparații și recondiționări, ci și în a mai găsi pe la alte inspectorate din țară piese de schimb pentru mașini care ar fi trebuit de mult casate. „Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava își repară autospecialele de stingere în regie proprie. Pentru mașinile mai vechi de 20 de ani, situația devine tot mai dificilă, pentru că piesele de schimb se găsesc tot mai greu. Colegii care se ocupă cu reparațiile fac adevărate acte de eroism pentru menținerea în funcțiune a acestor mașini, căutând piese la alți colegi din țară, luând de la o mașină și montând la alta” a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. ISU Suceava s-a confruntat în anul 2013 cu 4700 de situații reale de urgență. Cele mai multe, aproape 2950, au fost cazuri de urgență asistate de SMURD, alte circa 1800 fiind intervenții la incendii de imobile, incendii de vegetație, alte situații de urgență și intervenții de toate felurile, de la asistența de persoane la acțiuni de protecție a comunității.
> 63,5% dintre autospecialele de stingere ale pompierilor suceveni sunt mai vechi de 20 de ani
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii