Argumentele

În urma unor relativ recente și profunde reîntâlniri cu lumea satului de munte, un autor care în ultima vreme s-a făcut cunoscut prin cărți din alt domeniu a prins gust de a scotoci prin rural, așa cum se prezintă el acum, și să-l restituie în scris. Vești despre scrierile sale veți avea cât de curând. Păstrând taina, dezvăluim însă succint câteva dintre argumentele care l-au determinat să-și asume acest demers.
 

L.D. CLEMENT

De ex.: „păretarele” cu cerbi și cu scena răpirii din serai au prins a fi înlocuite cu postere reprezentând vedete tv; basmele și istoriile despre Ștefan cel Mare se înlocuiesc cu relatări despre Salman Khan și Suleyman Magnificul; tăpșanele verzi riscă să fie înecate în gunoaie, iar munții să devină chiar… gropi de gunoi; tradițiile, împodobite cu fir de chicioșenie, se pun la muzeu; lumea se cam rărește la biserică și se îmbulzește la mall; laptele autohton pleacă la leși și se întoarce câștigat într-o etichetă; de la un an la altul, satul e tot mai uitat de autoritățile „de sus”, dar pentru o imagine pe sticlă din când în când tot găsesc ele a tăia câte o pănglicuță; după ce odinioară nemții au părăsit locurile astea, acum le părăsesc și românii: „urmașii urmașilor noștri” vor avea, poate, ochii oblici? Iată așadar că timpul întoarce foaia chiar sub privirile noastre și, de aceea, poate n-ar fi rău ca și alții (de ce nu cât mai mulți?) dintre cei care știu și se simt în stare ar putea deveni cronicari ai clipei. Pentru că ce va fi nu se știe, iar ce-a fost nu se mai poate întoarce…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI