Contrabandă interceptată în trafic

În baza analizelor realizate la nivelul IPJ Suceava sub coordonarea conducerii inspectoratului, în ultimele zile s-a dispus intensificarea acțiunilor de control în trafic și exploatarea informațiilor deținute cu privire la transportul de țigarete de contrabandă.
 

Au fost organizate mai multe echipaje cu participarea polițiștilor rutieri, dar și din cadrul structurilor de ordine publică. Rezultatele nu au întârziat să apară, aproape zeci de mii de țigarete de contrabandă, dar și 300 kg de cafea fiind confiscate de polițiști. Activitățile au continuat și în cursul zilei de joi, fiind identificate și confiscate 44.000 de țigarete de proveniență extracomunitară, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Astfel, pe str. Putnei, din municipiul Rădăuți, a fost oprit pentru control un autoturism care circula în localitate. Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui Vasile G., de 43 de ani, din comuna Pătrăuți. În autoturism, pe bancheta din spate și în portbagaj se aflau patru valize din material textil. Fiind întrebat ce bunuri transportă, sus-numitul a declarat că transportă trei persoane, iar că bagajele din portbagaj și de pe bancheta din spate aparțin uneia dintre acestea. În aceste condiții, a fost identificat Claudiu D., în vârstă de 39 de ani, din municipiul București, care a recunoscut că bagajele aflate în autoturism îi aparțin. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în cele patru valize din material textil se aflau 44.000 țigarete în valoare de 24.200 lei, de proveniență extracomunitară. În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. „Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracționale pe linia introducerii în țară a țigărilor de contrabandă, cât și a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse” informează scms. Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI