Veritabilă ruletă rusească pe un drum european sau „Care scapă scapă, care nu, nu !”

„Zidul Morții” mai omoară un om

Avea 21 de ani și a murit după ce mașina pe care o conducea s-a înfipt în plină viteză în ceea ce, prin neglijența autorităților și a constructorilor responsabili de șoseaua de centură a Sucevei, a devenit nimic altceva decât „Zidul Morții” de pe DN 17.
 

Chiar în locul în care, în noiembrie 2012, mureau alți trei oameni, Gheorghiță Grosu, din Todirești, avea să se izbească violent cu autoturismul în odioasa construcție, pusă acolo, spre folosul nimănui, parcă fie de inconștienți, fie de autori de crime în serie, cu premeditare. Tragedia s-a petrecut pe 3 ianuarie, în jurul orei 23.30. Zidul Morții apare dintr-o dată, fatal, în mijlocul șoselei, în fața șoferilor care intră în Suceava dinspre Gura Humorului și, chiar dacă este semnalizat, în condiții de ceață, cum s-a întâmplat în ziua tragediei, chiar și pentru un șofer cu experiență zona fatidică ar fi greu de evitat. Mașina lui Gheorghiță Grosu a pătruns prin parapet, urcându-se pe zid, chiar lângă locul în care se află cele trei cruci care comemorează tragedia din noiembrie 2012. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava l-au scos pe șofer din mormanul de fiare, iar o ambulanță l-a transportat către Spitalul Județean Suceava, însă tânărul a murit în drum către unitatea medicală. Conform anchetei poliției, accidentul s-a produs în condițiile în care șoferul circula cu viteză neadaptată la condițiile de drum, respectiv mâzgă pe carosabil și ceață. În urma evenimentului rutier, a rezultat și avarierea semnalizării rutiere temporare din zona intersecției, iar pentru refacerea acesteia a fost sesizată Secția de Drumuri Naționale Suceava. Întrebări ar fi multe și nu retorice. Una singură, însă, stă cu siguranță pe buzele, dacă nu ale tuturor șoferilor, cel puțin ale părinților și familiilor celor ce au fost uciși la „Zidul Morții” de pe DN 17: câți oameni trebuie să mai moară până ce sinistra construcție, realizată pe bani mulți, o veritabilă și stupidă ruletă rusească, să fie adaptată măcar, cum scrie, de altfel, și la lege, siguranței și exclusiv siguranței în trafic? „Viața are prioritate!” – vă amintiți? Campania aceea realizată pe bani mulți, mulți, prin panouri enorme la marginea drumurilor, conținând acest enunț, comparabil, în context, cu „Apa este udă!” sau „Moartea, totdeauna pe locul II!”, campanie care n-a folosit nimănui la nimic. Sau… a folosit? Și mai cine are prioritate?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI