Prioritățile liberalilor din Moldova

Liderii PNL din județele Moldovei s-au întâlnit la Iași, unde au stabilit direcțiile principale pe care le vor solicita Guvernului, a declarat, joi, președintele PNL Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu.
 

Potrivit acestuia, una dintre solicitări este autostrada care să lege Moldova și Transilvania, iar punctul de plecare al acestei autostrăzi să fie localitatea Moțca din județul Iași care se află la distanțe aproximativ egale de municipiile reședință de județ. Băișanu a spus, într-o conferință de presă, că cei din sud fac demersuri pentru Autostrada Sudului și că trebuie găsite soluții pentru a fi rezolvată și problema legăturii Moldovei cu rețeaua europeană de autostrăzi. Președintele PNL Suceava a ținut să sublinieze că zona are legături importante cu Republica Moldova, la Albița și cu Ucraina, la Siret. Un alt punct susținut de organizațiile PNL din județele Moldovei este, potrivit liderului liberalilor suceveni, finanțarea prin proiecte cu finanțare europeană a infrastructurii parcurilor industriale. Deputatul liberal a spus că s-a mai stabilit ca liberalii să facă demersuri la ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, să fie introdusă în planul de negocieri cu UE pentru programarea financiară viitoare, finanțarea pentru infrastructura de parcuri industriale. „Primăriile nu pot singure să susțină construirea infrastructurii industriale și vrem să o facem cu bani europeni”, a spus Băișanu. Liderul PNL Suceava a mai adăugat că un alt obiectiv al liberalilor este subvenționarea companiilor aviatice care operează în țară. „Așa cum transportul pe calea ferată este subvenționat, ar trebui să fie subvenționat și transportul aerian”, a spus Băișanu. El a arătat că există posibilitatea ca statul român să subvenționeze zborurile și că există soluții financiare pe care liberalii le vor pune la dispoziție Guvernului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI