Din iubire se naște iubire

(Premiera spectacolului de teatru „Prințesa” de Vasyl Dovhyi, după nuvela cu același titlu a Olhăi Kobyleanska)

 

În curând se va celebra aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui clasic ucrainean, Olha Kobyleanska, născută la Gura Humorului, pe 27 nov.1863, în jud. Suceava, unde a lăsat urme adânci ale vieții și creației sale, dintre care aș aminti anii copilăriei petrecuți în vizită la preotul-paroh Nicolai Ustianovici, de la Biserica „Învierea Domnului” vizavi de Mânăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Aici, copilul O. Kobyleanska observa pe geam pelerinii veniți la moaștele Sf. Ocrotitor al Sucevei și regreta soarta jalnică a săracilor de la poarta mânăstirii (v. „Sf. Ioan”, „Cerșetoarea”), aici fiind adolescentă a cunoscut în casa surorii lui Eminescu, Aglae, soția insp. Drogli, pe poetul nostru național, Mihai Eminescu, care a venit la nunta surorii sale (cf. N. Ceredarec), iar despre Humor, Câmpulung Moldovenesc și împrejurimile lor, unde a copilărit și a crescut, găsim mărturii scrise în proza sa scurtă, cu imagini impresionante de Eden românesc din Carpații Bucovinei, dar și cutremurătoare, de iad, ale pădurilor cu vegetația lor buimacă, ocrotită de Dumnezeu și distrusă de omul nesătul, dintotdeauna, asemenea zilelor noastre (v. „Natura”, „Bătălie”). În peisajul nostru bucovinean, prin mediul huțul, autoarea descoperă chipuri de oameni frumoși, care impresionează prin caracterul lor curat, statornicie și inteligență, ce rivalizează cu cea a intelectualilor, când sunt puși față în față, însă modestia acestora, ieșită din comun, se dovedește asemenea isihaștrilor ce știu să tacă ca mormintele, să vorbească rar și ce trebuie. Cine s-ar fi gândit că tocmai autoarea O. Kobyleanska l-a cunoscut pe Eminescu la Suceava, iar dramatica și vizionara nuvelă din tinerețe „Prințesa”, să fie dramatizată de autorul contemporan Vasyl Dovhyi, și drama d-sale să fie jucată pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, acasă la poetul nostru național, ca să depene nu numai povestea vieții Prințesei ucrainene, dar și a Prințului Mihai, care a suferit o dramă asemănătoare, neavând nici el parte în viață de perechea visată, iar refugiul său să-i fie opera poetică genială, a lui Hyperion însuși, Luceafărul? Așadar noiembrie, luna Olhăi Kobyleanska, a fost întâmpinată de evenimentul teatral cu drama „Prințesa” de V. Dovhyi, tradusă din limba ucraineană în limba română de subsemnatul și adaptată de către regizorul Adi Cărăuleanu, directorul Teatrului de stat „Vasile Alecsandri” de la Iași. Premiera a avut loc pe 7 sept. a. c., pe scena teatrului botoșănean, cu sala arhiplină, unde spectatorii au avut ocazia să cunoască drama vieții „de prințesă” a Olhăi Kobyleanska, care s-a afirmat în viață doar datorită iubirii. Fiind orfană de la vârstă fragedă, Natalya (O. Kobyleanska) crește la unchiul său, Milko Ivanovici, și suportă din partea mătușii și a verișoarelor sale jigniri și insulte continue, insuportabile. Acestora, copilul le opune iubirea și respectul, căutând să le schimbe atitudinea ostilă în bine, dar este imposibil și nici unchiul, care ține la nepoată, nu are șanse. Natalyei îi place natura cu flori, cu păduri și munți, singura mamă adevărată unde-și găsește refugiul, dar și florile aduse-n casă, precum și cărțile sale de lectură, scrisul. Îndrăgostindu-se tot de un orfan, Oreadin, ce locuiește în familia pădurarului Maievski, prieten cu unchiul, domnișoara Natalya speră în acesta, cât timp e plecat la studii, dar jocurile de noroc și indiferența tânărului încet, încet o îndepărtează pe Natalya, care îl admira, căci el o considera „prințesă” ce scrie „cu sângele inimii sale”. Mătușa Pavlenka, dorind să scape de „piatra din casă” (V. Alecsandri) o împinge în brațele bătrânului văduv Lorden, profesorul lui Oreadin, dar Natalya nu-l iubește și până la urmă refuză. Planurile mătușii sunt dejucate și Natalya, asemenea Norei lui H. Ibsen, încetează de a fi păpușa acesteia, găsindu-și în Cernăuți un serviciu de guvernantă. Aici ea îngrijește pe d-na Marko, o bolnavă cu suflet de aur, iar viața ei se schimbă radical în bine. Soarta o apropie de Ivan, medicul-marinar, fiul d-nei Marko, renunțând definitiv la Oreadin, care continua să-i dea târcoale la noua casă, convingându-se că fostul cartofor și reformist socialist a ajuns să trăiască cu femei ușoare, ca apoi să se căsătorească cu fiica șefului său, o poloneză pe care trebuia s-o iubească. Pierzând prima dragoste și fiind refuzată de editură, Natalya îl vede pe Ivan ca o fată morgana, știind că diferența socială nu-i va permite să fie împreună. După moartea d-nei Marko, fără prieteni, ajunge la disperare și vrea să se sinucidă ca să-i lase lui Ivan doar jurnalul său, terfelit cândva în familia mătușii, dar calitatea ei de „prințesă” o obligă să aștepte totuși pe Ivan, dorind să trăiască cu orice preț, să publice, să fie fericită. După trei ani, Ivan se întoarce, iar editura străină, unde tot el dăduse manuscrisul, îi acceptă debutul cu îndemnul să scrie în continuare. Drama ia sfârșit într-o adevărată „amiază a fericirii” pentru perechea Natalyei cu Ivan, contrar realității biografice, căci O. Kobyleanska a rămas fidelă iubirii ideale și nu s-a căsătorit niciodată. Subiectul piesei transmite mesajul iubirii atotbinefăcătoare, singura care se poate opune răului, singura care aduce fericirea. Autorul intenționat a modificat finalul, împlinind idealul curat al autoarei, ca să demonstreze că viața poate sluji idealurilor noastre, dacă avem încredere în noi și cei de lângă noi, cu condiția să învingem acel „ceva” din om, vorba lui Nietzsche, întrucât – condiționa O. Kobyleanska – „Căsătoria ar fi o minune, dacă oamenii n-ar mânji-o” (v. „Duminică-n zori, ierburi am cules”, Kiev, 1986, p.189) și trebuie să-i dăm dreptate. Drama „Prințesa”, prin urmare, are un final fericit, transmis prin mesajul căsătoriei, care, atenție!, trebuie să se bazeze pe iubire adevărată, încredere reciprocă și devotament. Așadar, ni se propun prin această piesă valențe clasice durabile, căci viața nu poate și nu trebuie trăită oricum, ci numai în iubire, iar aceasta-i singura care aduce fericirea, motiv pentru care O. Kobyleanska îndemna: „Deschideți-vă sufletele și primiți iubirea!”, ceea ce amintește de învățătura cristică, a apostolului Pavel și a lui Marin Preda, al nostru, care se exprima lapidar, că „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” („Cel mai iubit dintre pământeni”). Montajul cunoscutului regizor Adi Cărăuleanu, cu textul adaptat special esențelor mesajului dramei, prin joc impecabil „demn de marile spectacole ale teatrului” (V. Dovhyi), va aduce pe scenele sucevene și cele din Cernăuți mesajul fierbinte al iubirii și armoniei dintre oameni, al colaborării dintre cele două popoare, român și ucrainean, cum se exprimau în finalul premierei de la Botoșani Excelența Sa, Vasyl Boiechko, consulul general al Consulatului Ucrainei în Suceava, și Mihailo Hăiniceru, președintele Consiliului Regional din Cernăuți. Uniunea Ucrainenilor din România și Administrația de Stat din Cernăuți vor organiza turnee în județul Suceava și, respectiv, în regiunea Cernăuți, ce vor urma în lunile octombrie-noiembrie, în cinstea celei de-a 150-a aniversări de la nașterea Olhăi Kobyleanska. Ele vor sta sub auspiciul mesajului iubirii, cum sublinia Traian Apetri, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, și vor sluji ca „îndemn înspre căutarea insistentă a fericirii adevărate”. Pe alt plan, această piesă constituie un cadou pe care Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani îl face Teatrului Muzical-Dramatic din Cernăuți, teatru al cărui patron spiritual este tocmai Olha Kobyleanska. (v. Supliment la Caietele Teatrului Eminescu) (IOAN CHIDEȘCIUC)