Conferință de presă

M-am rătăcit zilele trecute pe strada 6 Noiembrie din frumosul nostru municipiu și frigul aproape hibernal abătut în dușmănie în plină toamnă asupra atmosferei m-a făcut să intru la liberali, acolo unde se ținea o importantă conferință de presă și ultima înaintea alegerilor de sâmbătă.

 

S-ar zice că n-am treabă cu politica, existând destui colegi care s-o mestece și s-o înghită în goana cailor peniței, direct de sub șaua calului, dar știu că la PNL, în hol, există un aparat de cafea bună, taman potrivită organismului meu înghețat. Ciopor de lume în lobby-ul liberal, călcându-se pe picioare ca la coadă la carne pe vremuri, iar în camera destinată șefilor formațiunii, dotată cu o secretară care face cafele singură, proaste, dar le face, și mai multă. Se iau decizii importante, gândesc, și mai gândesc să nu mă gândesc prea profund la asta, ci să-mi văd eu de treaba care m-a adus acolo, cafeaua automată, bag leul în aparat și aștept să curgă ceva, cum așteaptă și colegii din camera destinată pârdalnicei de conferință de presă, ultima înaintea alegerilor de sâmbătă. Am o mutră imposibilă, de om care așteaptă nici el nu știe ce, dar niciodată n-am fost răbdător în viață, iar aparatul se încăpățânează să-mi pună răbdarea la încercare, așa că limbajul trupului mi se modifică fundamental, sunt, fără să-mi dau seama, un milog înghețat, așteptând o cafea din marele aparat liberal. Îmi vine deodată o poftă nebună să iau parte la conferința lor de presă, pentru că sunt câteodată atât de liberal în gândire că mă sperii dimineața singur în oglindă (când eram însurat, o speriam și pe nevastă-mea, care simpatizează cu Budha și a fugit cu unul de lucrează la Canalizare), dar stau să-mi vină cafeaua. N-apuc să întind mâna după nenorocitul de pahar de plastic al mașinăriei, că, pe nesimțite, în fața mea se postează femeia cu cafele proaste, secretara liberală, care văd că îmi comunică ceva, sub ochii mei mari, așteptători, în care ea nu încape deloc, deși nu are decât un metru cincizeci. Hai un metru cincizecișicinci. Șaizeci? „Domnul Băișanu nu vă poate primi acum. E conferință de presă”, îmi zice clipind triumfal, doamna simpatică și micuță, accentuând pe „conferință de presă”, de parcă cineva era pe cale să-și dea duhul lângă popă și lumânare, în camera destinată ziariștilor. Nimeni din familia mea nu a fost vreodată comis voiajor, dar simt dintr-o dată că scopul popasului meu la liberali, la conferința lor de presă importantă, ultima înaintea alegerilor de sâmbătă, este acela de a le vinde aspiratoare și mașini de spălat. Realizez dintr-o dată că sunt singurul din încăperea ticsită de lume de care nu mai încape doamna cerber. Îmi amintesc că sunt ziarist, că sunt Mugur Geu și că am venit la liberali să beau cafea la automatul lor de liberali și că mi-a venit în urmă cu două secunde pohta de a participa la conferința lor de presă. Îmi spun spășit cam ce-și închipuie că sunt, dumneaei? Că am venit să vând ace, brice și, în mod necesar… ibrice? Mă dau bătut, însă, pentru că miza acestor alegeri trebuie să fie de importanță galactică, altfel apucam să-mi beau cafeaua din tonomat și să mă predau ulterior frigului de afară. Intru la conferința de presă, ultima înaintea alegerilor de sâmbătă, unde colegii mestecă și înghit politica direct de sub șaua calului. În urma declarațiilor de presă ale participanților, mulți ca la nuntă, declamate dintr-o suflare în fața muzicanților de ziariști, și un fum ca dintr-un hogeag, fabricat lângă mine de o domnișoară colegă pe cât de frumoasă, pe atât de plină… de viciul tutunului, realizez că opozantul lui Băișanu, Ursaciuc, cel dovedit de Înalta Curte de Casație și Justiție că și-a turnat la Securitate colegii de cameră, în studenție, iar apoi colegii de fabrică, candidează, deși nu are voie, conform Statutului PNL, că mai candidează un personaj care, uite, nu mai face parte din PNL, pentru că și-a dat demisia, iar altul face pe iepurele de sacrificiu într-o cursă deja pierdută de Ursaciuc. Că în PNL tocmai de aia candidează și pisica, pentru că e democrație. Și îmi aduc aminte de cafeaua uitată în automatul liberal și de taică-miu, care, la cei 76 de ani ai săi, nu e liberal, nu candidează, dar, mai nou, stă toată ziua sub care nuc de pe marginea șușalei i se năzare și așteaptă. „Ce aștepți, tată?”, îl întreb. „Aștept să cadă nuca”, zice. „Băi tată, ești normal? Stai ca prostu’ și aștepți să-ți cadă nuca în gură?”, zic. „În primul rând, nuca nu e pară mălăiață, îmi zice, și în al doilea rând, chiar dacă nu aștept, că nu mai pot eu de treburi ce am pe cap, nuca tot cade, pentru că e toamnă, tată. Ce altceva vreai să fac? Să mă urc în copac? Crezi că-s prost?”. Afară, un moș cam ca taică-miu, dar mai mic de statură, mă recunoaște de ziarist (în sfârșit, mă recunoaște și pe mine cineva) și se apucă să dea în mine cu vorbe de duh, pe un frig pe care nu ți-ai scoate nici câinele din casă: „Poți face din albă, neagră, din cocoș, găină, din găină, vultur și, din turnător la Securitate, președinte de partid?” „Lasă-mă, bre, cu din astea, zic, eu nu scriu pe politică”, îi răspund tremurător și mă grăbesc la redacție să-mi fac pagina cu crime, violuri, tâlhării, incesturi, furturi de biciclete și de găini.