Bărbatul în vârstă de 48 de ani care a dispărut marți seară în pădure, în timp ce se afla la cules bureți, pe raza satului Vârfu Dealului, comuna Pârteștii de Jos, a fost găsit. A fost nevoie de trei ore pentru aceasta și de 30 de jandarmi, polițiști și salvamontiști. Gabriel C., din municipiul Suceava, a fost localizat după miezul nopții, având mai multe leziuni, cea principală fiind la unul dintre antebrațe. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului. Bărbatul, care cunoaște bine pădurea unde s-a rătăcit, el având o casă de vacanță în zonă, a povestit că împreună cu el mai erau trei bărbați, iar la un moment dat a rămas în urma grupului. După ce nu a mai răspuns la telefon, însoțitorii săi au sunat, panicați, la 112. Ulterior, pe o potecă era găsit și mobilul bărbatului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii