Colocviul internațional de Științe ale Limbajului „Eugen Coșeriu”

Limba română este o limbă vorbită de 30 de milioane de români din lumea întreagă. Ea este o limbă europeană, cu adânci ramificații culturale în cultura universală.
 

Mari nume ale culturii au dat glorie literară și științifică limbii române. Personalități ale literaturii române s-au confundat cu limba română și aici este de ajuns să amintim doar câteva nume. Pornind de la frații Văcărești, ajungând la Eminescu, la Mircea Eliade și Emil Cioran, la Eugen Coșeriu, observăm că avem de-a face cu celebrități românești care au slujit cu toată devoțiunea limba română. Astăzi, în contextul invaziei limbii engleze în defavoarea limbilor UE, noi, ca români, trebuie să ne apărăm limba, să facem front comun cu celelalte limbi pentru a ne păstra identitatea lingvistică. La Cernăuți, în ziua de 20 septembrie a.c., a avut loc Colocviul internațional de Științe ale Limbajului „Eugen Coșeriu”, la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici”. Și-au dat concursul la reușita manifestării Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea de Stat din Chișinău. Ca tematică a fost dezbătută problema lingvisticii integrării, multilingvismul și discursul literar. Au participat invitați din România, Republica Moldova, Franța și din țara gazdă. Limba și literatura română în contextul european actual Cuvântul de întâmpinare al gazdelor l-a avut profesorul universitar Stepan V. Melinciuc, rectorul Universității Naționale din Cernăuți. Consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, a ținut să spună: „Este un prilej deosebit pentru mine de a participa la Colocviul «Eugen Coșeriu». Salut delegațiile prezente astăzi la Cernăuți și, în mod special, pe academicianul Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române.” Din partea oaspeților, cuvântul de salut l-a avut prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, deputat în Parlamentul României, care a dat citire cuvântului rectorului universității sucevene, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, din care am reținut: „Colocviul internațional de Științe ale Limbajului «Eugen Coșeriu» este una dintre cele mai clare dovezi ale fructuoasei colaborări între comunitățile academice din această regiune. Este o manifestare de înaltă ținută academică, reprezentând pe de-o parte un veritabil punct de reper pentru actualitatea cercetării filologice și, pe de altă parte o dovadă vie a faptului că parteneriatul dintre Suceava, Cernăuți și Chișinău marchează o frumoasă tradiție, care trebuie dusă mai departe”. Oaspeții au fost primiți și de doamna Eleonora Moldovan, consulul general al României la Cernăuți, și de către decanul Facultății de Filologie a universității cernăuțene. Ședința în plen a avut loc în Sala Roșie a universității. Un cuvânt de suflet l-a avut parlamentarul român Sanda Maria Ardeleanu, care a ținut să spună celor prezenți ceea ce simte în momentele de evocare a marilor personalități culturale românești: Mihail Iordache, Constantin Ciopraga, Eugen Coșeriu, Dumitru Irimia, Grigore Bostan, Silviu Berejan, Vasile Dospinescu și Gheorghe Jernovei. A fost ținut un moment de reculegere în memoria celor amintiți, care au rămas în gândirea tuturora datorită operei lor lingvistice. Și, așa după cum spunea doamna Sanda Maria Ardeleanu, numele lor sunt „izvorul colocviului nostru și pentru aceasta le rămânem veșnic recunoscători, invocându-i ori de câte ori ne vom întâlni”. Sanda Maria Ardeleanu a făcut în același timp o trecere în revistă a colocviilor din anii 1993, 1995 și 2003, aducând cuvinte de mulțumire celor care țin vie făclia CISL „Eugen Coșeriu” și, nu în ultimul rând, doamnei Marianne Jernovei, care l-a însoțit permanent în ultimii ani pe soțul său, profesorul Gheorghe Jernovei, în nobilele sale misiuni de intelectual creștin și care a contribuit efectiv la organizarea acestei ediții. Au mai fost aduse cuvinte de mulțumire colegelor de la Catedra de Filologie Clasică și Română, în mod special lectorului dr. Felicia Vrânceanu, academicianului Marius Sala și Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rossetti”. A luat cuvântul acad. Marius Sala, care a evocat în cuvinte emoționante personalitatea marelui lingvist Eugen Coșeriu, Domnia Sa având fericita ocazie de a-l cunoaște pe cel evocat: „L-am «cunoscut» pe profesorul Eugen Coșeriu într-o zi de vară a anului 1957, când, întors de la al VIII-lea Congres Internațional al Lingviștilor, ce avusese loc la Oslo, maestrul meu Al. Rossetti mi-a dat să citesc un extras dintr-o revistă publicată la Montevideo în 1955. Am aflat atunci de Eugen Coșeriu.” Eugen Munteanu a venit cu o comunicare inedită, intitulată „Despre statutul ebraismelor în versiunea Milescu revizuită a Vechiului Testament (Ms.45)”. Oaspeții moldoveni au vorbit despre greutățile și lupta pentru obținerea dreptului limbii române ca limbă de stat, în contextul când așa zisa limbă moldovenească este invadată de rusisme. În încheierea lucrărilor a avut loc vernisarea unei expoziții de carte românească și a unei expoziții studențești. Printre exponatele de carte amintim „Dicționarul limbii române de la A-B”, „Atlasul lingvistic român”, editat de Academia Română și Institutul Lingvistic „Iorgu Iordan – Al. Rossetti”. În încheierea manifestărilor oaspeții au făcut turul orașului Cernăuți și au vizitat Cetatea Hotinului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI