Ediția a XXIV-a a Sărbătorii „Limba Noastră cea Română” – 2013
Ediția a XXIV-a a Sărbătorii „Limba Noastră cea Română” – 2013
Limba Română rămâne în făptura-i de crăiasă, nesupusă și suspusă, chiar și atunci când ne înstrăinăm, renunțăm la ea ca la ceva inutil ce ne „întunecă” viitorul, o punem într-un ungher la bucătărie printre blidele nespălate… Murim noi ca oameni demni de respect, dar nicicând nu va apune Limba Română. Or, Ea dăinuiește în eternitatea eminesciană, în doine și balade îngânate de izvoare, iarbă și frunze, dacă vocea omenească a urmașilor celor ce-au fost odată români va înceta să le cânte. Mult aș vrea să pot spune, așa cum am scris în repetate rânduri pe parcursul anilor, că la acest început de septembrie am mai renăscut, ne-am mai înălțat cu o Duminică a limbii române, însă trebuie să recunosc inconsolabilul adevăr că de cele mai multe ori am fost captiva iluziilor, prada amăgitoarei euforii, și că, în realitate, de fiecare dată mai muream cu o „sărbătoare”. Iar manifestarea din toamna aceasta, începută atât de emotiv și monumental de vocea tânărului interpret Dumitru Caulea (de curând dirijor al Corului popular „Dragoș Vodă”), ne-ar fi lăsat cea mai grea piatră pe suflet, dacă n-ar fi fost salvată cu enorma-i încărcătură de sincer patriotism implantat în dorul de românitatea înstrăinată de către incomparabilul interpret, compozitor, actor, dar mai mult decât toate un mare român, TUDOR GHEORGHE, sosit la Cernăuți datorită faptului că actuala ediție s-a bucurat de un sprijin efectiv din partea Patriei istorice, în special a Institutului Cultural Român. Ne smerim cu voie bună De la bun început, trebuie să menționez că multă lume adunată în sala de spectacole a Teatrului Național Academic „Olga Kobyleanska” a rămas încântată de programul artistic, însoțind evoluările artiștilor amatori cu aclamații de „Bravo!”. Dar am văzut și lacrimi de durere pentru „țopăiala” haotică dezlănțuită pe scenă, și ochi care nu știau unde să se ascundă de rușine. Organizatorii, probabil, au lăsat programul artistic la voia întâmplării, știind că publicul nostru, setos de puțină înviorare, înghite și aplaudă orice kitsch cu pretenții de evoluare scenică. Dar nu e chiar așa, căci am observat sus, la balcon, un bărbat mai în vârstă, ce arăta mai mult a simplu țăran decât a intelectual, care flutura flamura tricoloră numai după fiecare evoluare demnă de simbolul nostru național. E de prisos să notez că n-a avut multe ocazii pentru ridicarea Tricolorului. Și dacă tot am transformat, de mulți ani, Ziua Limbii Române, într-un prelung concert, apoi s-ar cuveni ca acesta să fie un spectacol select al celor mai prețioase talente, de care nu ducem lipsă, în pofida împrejurărilor vădit ostile prosperării spirituale a românilor din nordul Bucovinei. De ce am început mai întâi cu „numerele artistice”, deși organizatorii principali, ei îndeplinind și rolul de moderatori, – președintele Societății „Mihai Eminescu” Vasile Bâcu și vicepreședintele Nicolae Șapcă – le-au rânduit printre mesaje de salut, cuvântări elogioase consacrate limbii române, câteva opinii mai dure?.. Pentru că nici această ediție n-a făcut excepție de la cele precedente, fiind marcată de o gălăgioasă petrecere. Raza de bucurie ne-a venit de la Corul „Dragoș Vodă”. A fost plăcut să observăm cum crește, întinerește și se desăvârșește, mai ales acum, când în fața colectivului apare un talent atât de strălucit – Dumitru Caulea. Prin vocea sa, versurile lui Grigore Vieru „Pentru Ea” ne-au răscolit până în profunzimea ființei cu întrebarea dacă ne mai este teamă de păcate? Desigur, nu pe cei care veniseră să asculte cât de „dulce-i vinul”, în situația când trăim într-o permanentă mare de amar. Aplaudată a fost și revederea cu rapsodul din Voloca, profesorul școlar Nicolae Mintencu, vechile sale cântece așternându-se ca balsamul pe rană, la fel ca și melodiile (una tristă, alta veselă) interpretate de tânărul talent răsărit la Ropcea, Ilie Caraș. Domnișoara Marinela Nedelcu din Carapciu ne-a convins, doinind duios, că „dorul e mai greu decât un sac de sare”, iar de la Mihorenii Herței, o frumoasă copilă, Adriana Lupu, cu memorie fenomenală și măiestrie actoricească, a recitat o odă pentru „Limba care-i numai dor,/ E cununa cea de aur,/ Unui neam nemuritor”. Ansamblul folcloric „Moștenitorii” al liceenilor din Chișinău, condus de Valeriu Chiper, a demonstrat adevărate perle populare și, după cum se cuvine oaspeților, n-au fost limitați în timp, uitând că ce-i prea mult, până la urmă strică. Ansamblul „Perla” a Centrului Bucovinean de Artă pentru conservarea și promovarea culturii naționale românești, de data aceasta a lansat o melodie nouă din repertoriul cântecelor patriotice. Dirijați de Gheorghe Șapcă, „Fiii Arboroasei” ne-au încurajat cu îndemnul „Sus inima români!”. Salutabilă este tendința grupului vocal de la Catedra de muzică a Universității Cernăuțene de a cânta românește, dar ar trebui cineva să le dea de înțeles că „Bade, pălărie nouă” nu e unica, nici cea mai reprezentativă melodie a românilor din Bucovina. Lingura de dohot au turnat-o ansamblurile coregrafice, exceptând „Mugurelul” din Pătrăuții de Jos, ai cărui membri au apărut în costume populare autentice. Înțelegem că tinerii din Molodia, localitate românească ucrainizată, trebuie încurajați și stimulați pentru a participa la manifestările românești. Însă nu există nicio scuză când pe scena Teatrului Academic se face un fel de discotecă. La club, admitem, se poate, dar nu și în templul Melpomenei. Era mult mai bine primit dacă acei tineri dansatori ar fi recitat câte o strofă din „Luceafărul”, sau orice poezie în română – fie cu greșeli, cu poticneli. I-am fi înțeles și aplaudat sincer, simțind că au cu adevărat dragoste românească. În același stil au evoluat și membrii ansamblului folcloric din Mămăliga, raionul Noua Suliță, „ostropățul” lor dovedind că n-are cine să-i învețe folclorul autentic. E mare păcat că tezaurul strămoșilor rămâne fără de moștenitori. Copiii n-au nicio vină și, cu siguranță, așteaptă laude pentru străduința lor. Nu pun la îndoială că la fel de aprins ar dansa „Coasa”, „Alunelul” și alte piese populare românești, numai dacă ar avea îndrumători inițiați în arta veritabilă a coregrafiei populare. Câți dușmani mai avem pe lângă perfida nepăsare? Pentru prima dată, în ultimul deceniu, conducerea Societății „Mihai Eminescu” a lansat inițiativă de a elabora în ajun un proiect de rezoluție pentru Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”. Convocarea conferinței de la 31 august, întregită armonios de tradiționalele „Respirări” ale scriitoarei Doina Cernica din Suceava, a fost stimulată și de faptul că anume această dată pentru prima oară a primit statutul de sărbătoare națională oficială atât în România, cât și pentru românii de pretutindeni. Din păcate, „concepția” sărbătoririi a rămas doar un presupus proiect, chiar și puținele propuneri înaintate urmând să fie adunate „mai apoi” într-un „Apel”, care s-ar fi cuvenit să fie auzit, adoptat și votat de întreaga adunare la Sărbătoarea Limbii. Însă doar în treacăt, fragmentar, au fost amintite propunerile Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, pe care le aducem încă o dată în atenția cititorilor: 1. A marca anual, la 31 august, Ziua Limbii Române, astfel sărbătorind împreună cu românii de pretutindeni, în mod oficial, Limba Maternă, patrimoniul nostru lingvistic. 2. În scopul implementării Legii Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”, participanții la Sărbătoarea „Limba Noastră cea Română”, societățile național-culturale românești din ținut să se adreseze către fracțiunea majoritară din Consiliul Regional și cele raionale Hliboca, Storojineț și Noua Suliță, din consiliile de orășel și sătești, cu propunerea ca la sesiunile următoare, prin intermediul deputaților români, Limbii Române să i se acorde statutul de limbă regională în localitățile în care 10% și mai mult o constituie românii. 3. A se adresa conducerii DMAI al Ucrainei în regiunea Cernăuți cu rugămintea de a face lumină și de a publica în presa din ținut rezultatele cercetărilor vandalizării bustului lui Mihai Eminescu din centrul raional Hliboca, conform cărora crima săvârșită a fost calificată ca fiind doar „un act banal de huliganism”, să fie date publicității numele vandalilor și pedeapsa aplicată vinovaților. Publicarea în presă a rezultatelor anchetei va fi de învățătură pentru alți răufăcători, ca asemenea cazuri criminale să nu se mai repete. Probabil au fost înaintate propuneri (de care nu avem cunoștință) și din partea altor societăți românești. Sperăm să le vedem în curând puse în aplicare și să se împlinească vibrantele urări adresate de Consulul General al României la Cernăuți, dna Eleonora Moldovan, atât în mesajul cu prilejul Zilei de 31 august, cât și la Sărbătoarea de duminică: „Am o deosebită plăcere să particip la această sărbătoare, care e un prilej deosebit de a fi împreună. Cernăuțiul cu atât mai mult e în sărbătoare, pentru că-l avem prezent printre noi pe maestrul Tudor Gheorghe. E o bucurie pentru Consulatul României la Cernăuți de a se reuni cu Dumneavoastră sub genericul limbii române. Alături de alte sărbători naționale, acum avem oficializată și Sărbătoarea Limbii Române – spațiul nostru comun de valori și simboluri naționale, ce trebuie transmise mai departe copiilor noștri, generațiilor tinere”. Și ca o replică celor ce se îndoiesc de viitorul limbii române, dna Eleonora Moldovan a amintit că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limba română a devenit una din limbile oficiale ale acestei organizații, fiind vorbită în prezent de 28 milioane de persoane de pe întreg mapamond. Făcând o trecere în revistă a celor două luni de activitate de la preluarea mandatului, dna Consul General a menționat îmbunătățirea relațiilor cu persoanele juridice în vederea simplificării depunerii dosarelor de vize, urmând să fie optimizate legăturile și cu persoanele fizice. Ne-ar plăcea să credem că merităm mulțumirile dumneaei, în numele Statului Român, „pentru tot ce facem ca limba și cultura română să fie promovate și îngrijite, așa cum se cuvine la români”. De la inimile numeroșilor oaspeți din România ne-a adresat un frățesc mesaj Ioan Abodnăriței, consilier la Consiliul Județean Suceava, iar cei mai mulți (scriitoarea Lucia Olaru Nenati din Botoșani, președinta Asociației „Universul prieteniei”, Rodica Rodean din Iași, președinta Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Carmen Andronache) au avut timp pentru comunicări sufletiste la lansarea de carte de la Casa noastră națională. Autoritățile locale ne-au acordat atenție prin adjunctul guvernatorului Vitali Timirivski, care nu ne-a promis nimic. Dar nici nu era momentul oportun, căci nu suntem în preajma vreunei campanii electorale. În calitate de coorganizatoare a ediției actuale ne-a salutat dna Aurica Bojescu – din partea Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” și a parlamentarului Partidului Regiunilor Ion Popescu. Deoarece chiar în acea dimineață „deputatul nostru”, după cum a mărturisit dna A. Bojescu, luase calea aerului spre Strasbourg pentru a promova vocația europeană a Ucrainei, ne-am mulțumit cu citirea mesajului său și un „Așa să ne ajute Dumnezeu!”. Dumitru Covalciuc, scriitorul, publicistul, folcloristul și unul din puținii membri ai prezidiului Societății „Mihai Eminescu” care și-a manifestat deschis poziția, s-a grăbit să-și exprime bucuria „că Ionel Popescu și-a amintit de la Strasbourg de noi și ne-a transmis un mesaj”, stârnind hohote de râs în sală. Dar imediat veselia s-a stins, când oratorul a trecut la punctele cele mai vulnerabile: „Ce frumos ar fi fost astăzi dacă reprezentanții societății moldovenilor de la Noua Suliță (organizație manipulată nu știu de cine) ar fi avut îndrăzneala să urce pe scenă și să recunoască că moldoveneasca este aceeași limbă română. Anul acesta, în martie, în sala Filarmonicii a avut loc sărbătoarea limbilor materne, comunitatea noastră fiind prezentată ca purtătoare a două limbi – română și moldovenească. Avem o lege perfectă care a fost votată de Parlamentul Ucrainei. De ce nu îndrăznesc toți primarii din localitățile cu populație majoritar românească să convoace sesiuni și să ridice deputații mâinile pentru Limba Noastră. În acest ținut, unde lui Mihai Eminescu i se retează capul, unde sfântul Ștefan cel Mare așteaptă de 16 ani să fie înălțat pe postament, unde Casa lui Aron Pumnul se va repara încă 25 de ani, unde pe această scenă trebuia să fie o trupă românească, limba română are trei dușmani de moarte. Primul este nepăsarea noastră de a o îngriji, a o cultiva, a o transmite generațiilor tinere; al doilea ofensiva slavonismului (limba română e o insuliță într-un ocean slav); al treilea – europenizarea vieții noastre (se distrug familii, copiii sunt duși de mamele lor prin țări străine…)”. Oratorul ne-a întrebat dacă mai vrem monumentul lui Ștefan Vodă pe moșia lui, dăruită de domnitorul Bogdan II. Am ridicat mâinile și am strigat într-un glas „Da!”. Ce va urma mai departe, depinde oare numai de primul nostru dușman – nepăsarea? După aceste sensibilizări mi-a fost straniu să aud din gura lui Dumitru Covalciuc „bucuria că în ultimul timp nu se încearcă ucrainizarea unor școli românești și că la Hliboca în toate școlile se va preda româna ca limbă străină. Mai apoi am clarificat de la domnul academician Vasile Tărâțeanu că e vorba doar de doleanța ca limba română să fie introdusă drept obiect de studiu în școlile ucrainene din satele românești, cum, de exemplu, sunt Ceahor, Molodia, Colincăuți etc. Aici aș adăuga și localitatea Tureatca, unde învață „din marea dorință a părinților” mulți copii români din satele vecine – Sinăuții de Jos, Stănești, Bucovca… Dl scriitor și președinte al Fundației „Casa Limbii Române”, Vasile Tărâțeanu, a atins și alte laturi întunecoase, ce ne denotă deficitul de demnitate și absența tăriei de caracter: „În 20 de ani, nu fără sprijinul celor de la putere, am pierdut 20 de școli. Oare numai părinții sunt vinovați? Au pus umărul și autoritățile noastre. Trecând prin satul Boian, unde tatăl lui Ciprian Porumbescu a fost preot, de unde începe „Doina” eminesciană, astăzi nu vom observa nici o inscripție în limba română. Orice colectiv artistic poate învăța un dans românesc, însă suntem români atunci când vorbim, simțim, avem credință românească”. Liturghia lui Tudor Gheorghe Lecția cum trebuie să fim, să ne menținem coloana vertebrală și cum s-ar țese o sărbătoare a graiului matern ne-a dat-o Tudor Gheorghe – cel mult așteptat. Or, am răbdat ore în șir perindările scenice numai de dragul acestui incomparabil trubadur al dorurilor românești. „Era cel mai nimerit să fi apărut Tudor Gheorghe după corul „Dragoș Vodă” sau să se fi anunțat o mică pauză”, am auzit de la mulți participanți la manifestare. Artistul a mai evoluat la Cernăuți cu 15 ani în urmă, la un congres al intelectualității românești. Nu-mi amintesc ce probleme au stat atunci pe ordinea de zi, dar țin bine minte apariția lui Tudor Gheorghe, mesajul cântecelor sale, marcate de iritarea că a fost nevoit să aștepte o zi întreagă după cortină. De data aceasta maestrul, în pofida așteptării, a apărut liniștit, emoționat doar de întâlnirea cu românii dornici de cuvântul său, de libertate și dreptate. A venit nu numai cu chitara, ci și cu o carte mare, de vreo 6 kilograme – „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de George Călinescu. Trebuia să se ostenească el ca să ne deschidă acele pagini de străluminare în miracolul cuvântului românesc! Ascultându-l, mi-a venit năstrușnica idee de a-l ruga pe Tudor Gheorghe să le citească o lecție profesorilor noștri de română, în marea lor majoritate (sau poate absolut) absenți de la sărbătoare. De la cine ar mai afla profesorii, dar și toți noi, ce cântau românii din anul 1600, ce melodii răsunau „La margini de imperii”, care erau cele mai strălucite capodopere populare ale bucovinenilor, cât de melodios răsună în ziua de azi Miron Costin, Dosoftei, frații poeți Văcăreștii, Nicolae Paulete, Alecsandri, nemaivorbind de poezia lui Grigore Vieru, cu care a început și a încheiat recitalul! La poarta Raiului și „în cuibul graiului” ne-am simțit cu Tudor Gheorghe, de parcă am fi asistat la o liturghie. Fiecare strofă cântată era însoțită de o sensibilă descifrare a cuvintelor, interpretul ajutându-ne să le gustăm splendoarea, să apreciem talentul incontestabil al celor ce le-au scris sau le-au transmis din gură-n gură. „Fiți atenți, ce frumusețe de poezie!”, repeta întruna, când își odihnea o clipă chitara, prin vocea-i, ce ar mișca și munții, curgând parcă rugăciunile tatălui său din anii grei de închisoare pentru credință, și ale tuturor românilor ce-și duc viața ca între ziduri fără de ferestre. *** Întrebat ce i-a plăcut mai mult la actuala Sărbătoare a Limbii noastre Române, lăsând la o parte evoluarea lui Tudor Gheorghe, la care nu avem nici un merit, un fost lider al Societății „Mihai Eminescu”, implicat activ în organizarea primelor ediții, mi-a dat un răspuns sugestiv: „Depunerea de flori la monumentul lui Mihai Eminescu”. Într-adevăr, ce poate fi mai frumos și mai de folos pentru sufletele noastre decât să ne întâlnim cu buchete somptuoase sau măcar o simplă floare la Eminescu – unicul reper de apărare și zid de întărire, unicul spațiu pur, neatins de interese mercantile! (Foto: NICOLAE HAUCA)
Comentarii