Se intră în normal?

Nu câinii fără stăpân, ci spiritele foarte încinse cu privire la gestionarea situației lor (care au dus în societate și la întrebări simple cu răspunsuri, în fond, foarte complicate, gen „Oamenii sau câinii?”) au constituit recent (chiar în ziua în care copilul ucis era îngropat!), în Capitală, teren de aplicare a unei cercetări a IRES vizând „percepțiile și atitudinile” despre… Concluzia, rezumată de sociologi, ar fi aceasta: oamenii „înclină spre soluția radicală (…), sunt de acord cu eutanasierea (72% – n.n.), dar și cu decizia organizării unui referendum care să decidă (76% – n.n.)”…

 

S-ar înțelege că majoritatea este (era?) turbată de supărare (55% – pentru stârpirea fără consultări, negocieri…), dar, în general, se ferește/ amână să-și asume activarea unei opțiuni (oricare ar fi ea, nu doar cea radicală!). Cum, inclusiv în vremuri liniștite, ani de-a rândul, deja zeci de ani, au procedat și autoritățile, prefăcându-se că nu știu, nu înțeleg, n-au competența etc. Și de aceea s-a ajuns aici. De altfel, „generic”, întrebații au socotit că „autoritățile și oamenii” poartă vina situației actuale. Ca vinovați „specifici” au fost găsiți primarul și bunica. Caz în care specificii ar putea să se dea cu capul de pereți, pentru ca genericii de ieri-azi-mâine să se scuture de povara semnificației întâmplării (dacă nu o mai mențin o vreme în calitate de lătrat politic), să-și șteargă lacrimile (inclusiv cele de crocodil) și să uite. Riscul fiind tocmai intrarea în normal. Fiindcă ce-i normalitatea? Ordinea recunoscută a faptelor, cu oameni și câini coabitând și, uneori, devenind agresivi când își împart teritoriile și își apără puii.