Bineînțeles, „veghetorilor” li s-au contestat procesele-verbale pe diverse motive, în instanță. Spre exemplu, în cazul Curții Domnești din moțul târgului, îngrădită cu panouri metalice și plină de bălării și gunoaie. A fost un „agent constatator” care, în nesimțirea lui, a fotografiat… după garduri. Nu o dată, de mai multe ori. Și a întocmit un proces-verbal de contravenție prin care autoritatea care administrează zona este avertizată că, în conformitate cu legislația în vigoare, trebuie să întrețină acel sit. Chestia se întâmpla ianuarie, 2013. După cum se procedează pentru lungirea bolii, autoritățile locale au contestat respectivul „avertisment” în instanță. Nu știu ce s-o fi întâmplat, dar au câștigat tot cei de la „Cultură”. Mai exact, instanța a respins contestația prin sentința civilă nr. 220 din 17 ianuarie 2013. Dar există și dreptul la recurs. Judecarea unui recurs se poate face și peste mai bine de un an Ei bine, conform legilor noastre, recursul poate fi efectuat după 15 zile de la comunicarea hotărârii. Și când s-a făcut comunicarea? Pe 28 martie 2013. Drept care, angajații aleșilor noștri au depus actele necesare pentru recurs, în termen, pe 3 aprilie 2013. Și știți care este termenul de judecare a procesului? 9 aprilie 2014. Dar ce credeți că s-a stipulat în motivația pentru acceptarea recursului: „hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii”; „hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii”; „agentul constatator face trimitere doar la o parte din textul legal încălcat fără a arăta concret toate aceste încălcări”; „orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă ceea ce face imposibilă aprecierea gravității acesteia și implicit a justei sancțiuni aplicate”; „din interpretarea logico-gramaticală, agentul constatator trebuie să realizeze o descriere în concret a contravenției cu specificarea acțiunii sau inacțiunii noastre și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional”. Iar ca să pună capac la toate, în aceeași motivație se susține că formularul utilizat pentru întocmirea procesului-verbal nu permitea scrierea tuturor detaliilor necesare „datorită spațiului restrâns alocat la rubrica destinată descrierii faptei”, dar „forma tipizată a procesului verbal de contravenție nu este prevăzută de lege”. Având în vedere și luând în considerare, îi sfătuiesc pe Aurel Buzincu și Viorel Blănaru (de la Direcția pentru Cultură) să comande niște tipizate pentru procesele-verbale pe format A2. Nu de altceva, dar ca să aibă loc de scris toate nesimțirile celor care se fac că administrează patrimoniul cultural și istoric al Sucevei. Direcțiile pentru cultură nu pot avea juriști Dacă tot am vorbit despre Aurel Buzincu, șeful Direcției pentru Cultură Culte și Patrimoniu, acesta s-a confesat: „Din păcate, suntem purtați pe drumuri cu tot felul de contestații în instanță. Mai ales că știu toți că noi nu avem un jurist propriu. Și nici nu avem cum să angajăm pentru că nu există postul în organigramă. Mai apelăm la unul, altul, pentru consultanță, dar cu bani din buzunarele noastre. Și nu e vorba doar de noi. Singura dintre direcții care are serviciu juridic este aia de la București, dar e greu să apelezi acolo când ei se ocupă de toată țara”. Și ca să nu se spună că nu a zis destul, a continuat: „Contestațiile la avertismente și amenzi sunt doar pentru a amâna cât mai mult punerea lor în practică. Dar, între timp, monumentele alea se degradează și noi nu avem altă pârghie legală de a le proteja”. Un fel de epilog Are dreptate dom’ director. Mai ales că mi-a adus aminte de Ion Caramitru, pe vremea când era ministrul culturii și-i grăia lui Victor Ciorbea, legat de banii pentru păstrarea patrimoniului național: „Domnule prim-ministru, dumneavoastră puteți să le spuneți românilor să mai strângă cureaua, dar eu nu le pot spune monumentelor să nu se dărâme”. Cred că am spus cam totul. Din imagini veți deduce singuri cum a fost Curtea Domnească după descoperirea ei și ce a ajuns. P.S. Mulțumim domnului Viorel Blănaru pentru imagini.
Comentarii