“Sărbătoarea comunei Poiana Stampei”

În prima zi a manifestărilor de la Poiana Stampei, pe 26 iulie, la simpozionul cu titlul “Dezvoltarea economică, încotro?”, a fost invitată Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri și turism, dat fiind faptul că Poiana Stampei are un potențial turistic ce încă mai poate fi dezvoltat.
 

Devenită o manifestare tradițională, “Sărbătoarea comunei Poiana Stampei” are loc în acest an în perioada 26-28 iulie și cuprinde mai multe activități cultural-artistice, respectiv „Întâlnirea cu fiii satului”, ajunsă la cea de-a XIV-a ediție, și Festivalul național „Flori de pe Dorna”, ediția a VI-a. Denumirea „Flori de pe Dorna” a festivalului vine de la concursul care se organizează în comună timp de o lună, în perioada premergătoare acestei manifestări cultural-artistice, perioadă în care grădinile cu flori și aranjamentele florale decorative sunt un motiv de competiție între gospodăriile din cele șapte sate care alcătuiesc comuna. În intervalul 1-25 iulie, o comisie din Primărie vizitează și fotografiază aspecte din gospodăriile care vor să intre în concursul „Cel mai frumos sat din comuna Poiana Stampei”. Toate imaginile urmează a fi montate într-un film care va fi prezentat unui juriu de specialitate în cadrul simpozionului din data de 26 iulie. Juriul va analiza și grădinile din fiecare sat, iar la intrarea și ieșirea din satul care va fi desemnat câștigător (cu cele mai frumoase gospodării, cele mai frumoase grădini cu flori), vor fi montate plăcuțe cu numele concursului. Toți participanții la concurs vor fi premiați de organizatori, în cadru festiv, în ultima zi a festivalului. Iar cei care vor să facă river rafting, pot practica acest sport extrem pe râul Dorna… “Muzică la altitudine” Festivalul „Flori de pe Dorna” cuprinde și un concert extraordinar de vioară și violoncel sub titlul “Muzică la altitudine”, susținut de participanții la master class-ul organizat în comună în perioada 18-26 iulie. Reamintim că, în cadrul acestuia, 20 de cursanți preselectați au avut oportunitatea de a studia tehnici de instrument și interpretare cu violonistul Ștefan Horvath, concertmaestru al Orchestrei simfonice din Basel și violoncelistul Răzvan Suma, renumit artist, un mare talent în acest domeniu. La finalul primei zile a manifestărilor, taraful “Poienița” al Casei de Cultură din localitate va prezenta muzică de café concert și o suită de taraf. Concursurile sportive (atletism, ciclism, volei, fotbal și tenis de masă) vor avea loc sâmbătă, 27 iulie, între orele 8-14, după care vor fi organizate o expoziție gastronomică și târg de produse tradiționale. Cea de-a doua zi se va încheia cu un concert de chitară și cu o seară pentru tineret, în cadrul căreia va concerta grupul de chitară al Casei de Cultură din Poiana Stampei. „Întâlnirea cu fiii satului” Programul zilei de duminică va debuta cu o slujbă religioasă, urmată de parada portului popular, a căruțelor, călăreților și parada militară. La Monumentul Eroilor din Parcul Primăriei vor avea loc depunere de coroane, o procesiune religioasă, sfințirea noilor obiective din comună și „Întâlnirea cu fiii satului”. „Este o adevărată bucurie să vezi cum, pentru o zi, se întorc în comuna natală sute de fii ai satului din țară și din străinătate, stau la taifas, deapănă amintiri, iar la întoarcerea în locurile de unde au venit promovează imaginea comunei, felul cum se dezvoltă aceasta, de la un an la altul” ne-a spus ing. Viluț Mezdrea, primarul comunei. În cadrul aceluiași eveniment se va acorda diploma de cetățean de onoare persoanelor care au o contribuție deosebită la dezvoltarea comunei în plan economic, social, politic, cultural și sportiv. După-amiaza de duminică este destinată manifestărilor folclorice. Vor evolua ansamblurile folclorice din comună, din comunele învecinate, renumiți interpreți de muzică populară, ansambluri profesioniste din Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: