La mulți ani!, coane Aurică!

Ca să nu mai spună lumea că sunt doar cârcotaș, astăzi o să scriu de bine. Nu despre cine vor unii, ci despre cine vreau eu.

 

Așa că îl voi saluta pe maestrul coregraf, membru al Academiei de Arte Tradiționale din România și cetățean de onoare al municipiului reședință de județ (poate și a altor localități, dar de titlul ăsta îmi aduc aminte acum), conul Aurică Ciornei. Care mi-a făcut onoarea să-mi acorde prietenia lui. Nu l-am văzut de ceva vreme, dar, am aflat, a rămas același hâtru chiar și acum, când împlinește 79 de ani. Apropo de umorul său neaoș, îmi aduc acum aminte de vreo două chestii. Una. Eram pe post de invitați la un chiolhan organizat la restaurantul Gloria. Bufet suedez, dar de care nu se putea atinge nimeni până la sosirea aleșilor județeni și naționali, primii fiind organizatorii. Au venit și aceștia, iar primul lucru pe care l-au făcut, după saluturile de complezență, a fost să se înghesuie la masa cu bunătăți, care, până să se apropie și ceilalți, a rămas cam goală. La care, conu’ Aurică îmi șoptește: „Vezi Dane, proști, proști, dar ce poftă de mâncare au…”. A doua. Este gratulat cu titlul de cetățean de onoare. Ne întâlnim după festivitățile de rigoare la o cârciumă și îl întreb dacă beneficiază de ceva facilități în urma acestei distincții. Răspunsul, în stilu-i caracteristic, a fost: „Da, am dreptul să merg pe jos!” Ar mai fi multe întâmplări trăite alături de conu’ Aurică și pigmentate cu poante, dar mi-ar trebui o carte să le povestesc pe toate. Până un alta, coane, multă sănătate și noroc și să îți pot transmite salutări și când inversezi cifrele. După aia, mai vedem. La mulți ani, maestre !