Nu vrem despăgubiri

Am publicat, la vremea când povestea unui fost ofițer de poliție părea să nu intereseze pe nimeni, am publicat deci în paginile acestui ziar epopeea unui cetățean al României victimă a unor împrejurări pe care nici măcar justiția nu s-a grăbit să le deslușească corect. Omul a făcut și pușcărie. Făcând parte din acea categorie (rarisimă printre români) de indivizi care se bat până în pânzele albe pentru dreptatea lor, fostul ofițer s-a luat la trântă cu autoritățile și cu justiția, încercând să dovedească faptul că nu s-a făcut vinovat de faptele pentru care a ajuns să-și piardă libertatea. A dovedit pas cu pas fațete ale nevinovăției sale, câștigând procese inclusiv împotriva unor publicații care s-au întrecut în a-i colora cât mai în negru faptele și în a exulta atunci când justiția l-a condamnat.
 

Dumitru TEODORESCU

Ne ferim, în general, să exultăm atunci când un om este condamnat la ani de temniță. Dar poate că atitudinea pe care și-au asumat-o alții decât noi are aceleași resurse argumentative pe care însăși bucățica aia de justiție care l-a condamnat pe ofițer a avut-o la pronunțarea sentinței. Ei și? Cine ce-o să-mi facă dacă greșesc?! Culmea e că publicația cu pricina a fost condamnată la despăgubiri față de ofițer de aceeași justiție românească care-l condamnase pe nefericitul de om de bine ajuns pușcăriaș! Dar culmea culmelor este că, iată, înșiși făcătorii de dreptate au fost indirect „condamnați”: sentința lor, atacată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost infirmată, costul „onoarei reperate” a fostului ofițer ridicându-se la câteva mii bune de euro. Și am ajuns unde voiam să ajung: bani pe care-i plătim noi. Căci statul român a fost găsit bun de plată de către europenii de la Strasbourg. Trebuie că lumea în care trăim astăzi este una deja adânc imorală: mă condamni pe nedrept, îmi viciezi toate căile de atac în țară, mă arunci în pușcărie, îmi nenorocești astfel definitiv viața, dai satisfacție indivizilor abjecți care mi-au dorit decăderea, mă ridic și-mi câștig dreptatea pas cu pas, până la această victorie de la Strasbourg. Și? Ani de viață normală otrăviți, prieteni definitiv pierduți, nenorociri peste creștetul celor apropiați – este o experiență care „costă” sute de mii, milioane de euro. Cine le plătește pe acestea? Iar pe noi, ca ziar care scria „de bine” de el la vremea când cei mai mulți îl priveau cu dispreț, cine ne „despăgubește”? Întrebare stupid – retorică, care are un singur răspuns: nimeni. Nici măcar cândva disprețuitul…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: