În cadrul manifestării de inaugurare, primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, a arătat că firma a început investiția pe teritoriul comunei Șcheia, dar că, în urma măsurătorilor, s-a stabilit că fabrica este pe teritoriul comunei Stroiești. Prefectul Florin Sinescu a arătat că investiția a început din 2009, dar a fost stopată o perioadă din cauza crizei și a subliniat că semnalul dat prin inaugurarea acestei unități este că activitatea în construcții începe să-și revină. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a salutat faptul că grupul francez a investit la Stroiești. El și-a exprimat încrederea că această investiție ar putea aduce alte investiții în această zonă. „E nevoie de noi investiții aici”, a spus Nechifor. El a arătat că sunt așteptate și alte investiții pe filieră franceză în Suceava. Directorul grupului francez pentru Polonia, România și Bulgaria, Francois Xavier Moser, a declarat că firma Saint-Gobain Weber este una dintre cele mai mari companii în domeniul construcțiilor din lume. El a arătat că România este una dintre puținele țări unde există o creștere a pieței construcțiilor și că de aceea s-a decis continuarea planurilor. Directorul general al firmei în România, Mircea Popescu, a arătat că noua unitate, investiție de 7 milioane de euro, are o capacitate de producție anuală de 100.000 de tone și va deservi, pentru început, județele din nordul țării. El a declarat că prin această investiție s-a dorit apropierea de clienți și pentru a facilita accesul acestora la soluțiile, produsele și serviciile firmei. “Proximitatea față de client este una din direcțiile strategice majore ale Saint-Gobain Weber. Prin fabrica din Stroiești dorim să fim mai aproape de clienții noștri din Moldova facilitând accesul acestora la soluțiile, produsele și serviciilor noastre. Prin diminuarea costurilor de transport respectăm angajamentul Saint-Gobain Weber de a fi responsabil față de mediul înconjurător”, a mai declarat Mircea Popescu. Saint Gobain Construction Products România – Weber Business Unit face parte din grupul francez Saint-Gobain, cel mai mare producător mondial de materiale de construcții. Weber deține, în România, alte două unități de producție a mortarelor uscate și adezivilor. De asemenea, mai operează șase centre de colorare a tencuielilor decorative. Compania a anunțat recent o creștere cu 10% a aface rilor din 2012, față de nivelul lui 2011. Pentru anul în curs, echipa managerială estimează o menținere a trendului ascendent și preconizează o creștere a vânzărilor cu alte 10 procente.
Firma Saint Gobain Weber a deschis, marți, în comuna Stroiești, a treia fabrică din România. Investiția este în valoare de 7 milioane de euro, iar angajații sunt din Stroiești. La inaugurare au fost prezenți primarii din Stroiești și Șcheia, președintele CJ Suceava Cătălin Nechifor și prefectul Florin Sinescu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii