Sucevenii pot beneficia de maxim 125.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor de familie

Până pe 31 iulie, în curs de desfășurare este o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanațare pentru Măsura 1.2.1 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”, adresată celor care vor să-și dezvolte fermele de familie, anunță Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Suceava.
 

Potrivit șefului OJPDRP, la nivel național suma alocată este de 50 milioane de euro, valoarea maximă eligibilă a unui proiect neputând depăși 125.000 de euro. În ceea ce privește dimensiunea economică a fermei, aceasta va fi cuprinsă între minim două și maxim 50 de unități de dezvoltare economică (UDE). În cauză sunt fermele de producție vegetală, creștere a animalelor, cât și cele mixte. „Ca exemplu, la o fermă mixtă de bovine cu bază furajeră, pentru o dimensiune minimă de 2 UDE, familia ar trebui să dețină 3,5 hectare de teren cultivat cu grâu, orz, porumb, fânețe și plante de nutreț, precum și 3 vaci de lapte”, arată șeful OJPDRP Suceava. Disponibile sunt proiecte-tip pentru ferme de legume în câmp și în spații protejate; livezi de pomi și arbuști fructiferi; ferme de vaci de lapte; ferme de creștere și îngrășare a porcinelor și ferme de găini ouătoare. Mihai Moraru precizează că, prin intremediul instituțiilor finanțatoare, proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80% a sumelor pentru cofinanțare. Totodată, în același scop, de la bugetul statului se vor acoda, pe o periodă de maxim 10 ani, microcredite de până la 75.000 euro. Pentru a putea beneficia de fondurile puse la dispoziție, fermierii vor respecta condițiile de accesare și se vor încadra în criteriile de selecție. Pot depune proiecte atât persoane fizice – cu condiția autorizării înaintea semnării contractului de finanțare –, cât și persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, precum și alte tipuri de beneficiari eligibili. De asemenea, această oportunitate de finanțare este diponibilă prin grupurile de acțiune locală (GAL) care implementează Măsura 1.2.1 – „Modernizarea exploatațiilor agricole” la nivel teritorial.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: