Pe unde mai bate vântul

La sfârșitul lunii septembrie 2009, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, angajată în bătălia din justiție pentru redobândirea Fondului Bisericesc al Bucovinei, era înzestrată gratuit de Consiliul Județean cu o clădire din municipiul Fălticeni, fostă sediu de ceva „descentralizate” locale, fostă cramă și, din ce în ce mai mult (astăzi)… fostă clădire.

 

Înzestrarea era asigurată pe o durată de 15 ani și includea clădirea și 4612 metri pătrați de teren. Destinația urma să fie înființarea unui centru social cuprinzând un muzeu bisericesc, amenajarea unor spații pentru expoziții specifice, a unei galerii cuprinzând personalități reprezentative pentru ortodoxia fălticeneană, a unei biblioteci și a unui depozit de carte și obiecte religioase. Să mai spună cineva că Arhiepiscopia nu primea sprijin din partea Consiliului Județean în condițiile strâmtorării puterii economice a acesteia și a neîntoarcerii Fondului Bisericesc! (Fond care nu are nimic, absolut nimic cu un oraș neaflat vreodată în Bucovina!) Numai că, la primirea „minunatei vești”, Arhiepiscopia a cumpănit că, neavând bani nici măcar pentru lucrările care „țipă” la monumentele sale cu prestigiu mondial, nu poate investi în această clădire, „a cărei renovare, ne-a spus părintele Constantin Patrolea, protoiereul Fălticenilor, devenea mai scumpă decât construirea uneia noi”. Am început cu această etapă din povestea clădirii fălticenene de pe strada Sucevei, pentru că în conștiința locului ea încă figurează ca fiind „a Arhiepiscopiei”. Chiar cei care au reclamat ziarului starea jalnică în care se află astăzi imobilul respectiv – ziduri care se dărâmă, geamuri sparte, uși vraiște, încăperi invadate de murdărie – insinuau că spațiul ar fi „al Bisericii”. Tot ei întregeau verbal tabloul acestei vermine a orașului cu seringi aruncate peste tot, semne ale folosirii drogurilor, cu fecale etc. etc., pe care noi, când am reținut imaginile ce însoțeau acest text, nu le-am găsit… Consiliul Județean confirmă că „arătarea” este proprietatea sa și că Arhiepiscopia a renunțat imediat la „dar”. S-a încercat închirierea spațiului, ba chiar atribuirea lui spre folosință gratuită (ca și în cazul Arhiepiscopiei), dar cheltuielile mari cu transformarea lui într-un spațiu locuibil sau măcar util este prea costisitoare, alungând chiriașii. Ni s-a spus că se caută în continuare soluții (cea imediată ar fi „ferecarea” cu scânduri a ușilor și geamurilor), una fezabilă fiind și preluarea imobilului de către primăria fălticeneană.