S-au efectuat cercetări, informează IPJ, privind sesizarea formulată la data de 15.06.2013 de Petru B., din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că, în jurul orei 00.30, persoane necunoscute i-au pătruns în casă, de unde i-au sustras suma de 790 lei și un telefon mobil. Astfel, a fost autorul a fost identificat ca fiind Neculai G., de 30 de ani, din municipiul Vatra Dornei. Cu ocazia audierii acesta a relatat că, în noaptea de 14/15.06.2013, a pătruns în casa lui Petru, cu acceptul acestuia, pentru a împrumuta o sumă de bani, cei doi cunoscându-se de mai mult timp. Întrucât partea vătămată nu a fost de acord să-i împrumute celuilalt suma de 250 lei, cel din urmă l-a lovit pe Petru B. în zona abdomenului, după care a sustras suma de 700 lei și telefonul mobil, ce se aflau pe masa din dormitor. „În această situație s-a procedat la reaudierea părții vătămate, de unde rezultă că nu a relatat cu exactitate cele petrecute în noaptea respectivă, deoarece se afla în stare de ebrietate, și că nu l-a recunoscut pe învinuit, însă a declarat că, într-adevăr, a fost lovit de acesta, fapt pentru care a fost prezentat la Cabinetul de Medicină Legală Câmpulung Moldovenesc, unde, fiind examinat, s-a stabilit că pentru leziunile suferite necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În baza materialului probator, față de învinuitul Neculai G. s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pentru tâlhărie, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii