Munții, în atenția academiilor

Casa Academiei, în sala „România-Luxemburg”, a găzduit joi, 13 iunie 2013, cel de-al II-lea Seminar științific anual al Centrului de Economie Montană, „CE-MONT”, din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (INCE).
 

În prezența președintelui Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, și a președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice, prof. univ. dr. Gheorghe Sin, m.c. al Academiei Române, a directorului general al INCE – prof. univ. dr. Luminița Chivu și dr. gen. adj. – prof. univ. dr. Constantin Ciutacu, cei 40 de cercetători prezenți au putut audia un număr impresionant de lucrări (30), avându-l ca moderator pe prof. univ. dr. h. c. Radu Rey. În cuvântul domniei sale, acad. Ionel Haiduc aprecia seminarul ca o întrunire a unor cercetători entuziaști, precum și caracterul multi- și interdisciplinar, varietatea lucrărilor (din domeniile economiei, biodiversității, agrozootehniei, demografiei, silviculturii, ecologiei, turismului), remarcând că în România se vorbește foarte puțin despre zona montană, dar mult despre agricultură. Or trebuie și „altceva” – muntele înseamnă un mod de viață și cu toții dorim ca acesta să rămână „verde”, spre binele durabil al întregii societăți. Președintele ASAS, dl Gheorghe Sin, apreciind indicatorii importanți privind muntele și aportul în hrană (20% la carne, 25% la fructe, 30% la lapte ș.a.) de înaltă calitate, remarca particularitățile vieții și producției agrozootehnice la munte, care sunt încă mult prea puțin înțelese, fiind necesară o altă tratare a acestui important sector, față de marea agricultură. Prof. Radu Rey a adus spre zona deciziilor cunoașterea elementelor de specificitate și problematica micii agriculturi, iar acum problematica zonelor de munte se află pe un trend crescător, 2014-2020 fiind o perioadă favorabilă accesării de proiecte din fondurile UE care nu trebuie pierdută, iar ASAS va fi alături în eforturile necesare. Cuvinte de încurajare au venit și de la reprezentanții conducerii INCE, cu precizări privind oportunitățile și modalitățile prin care eforturile cercetătorilor să devină utile societății, iar soluțiile să fie și durabile. Un subiect adus în discuție l-a reprezentat importanța creării unei „Rețele naționale de cercetare montanologică” cu aportul special al universităților preocupate de zona montană. Titlurile lucrărilor prezentate de cei 30 cercetători asociați la Centrul de Economie Montană sunt edificatoare: > „Noi abordări eco-bio-economice în cercetarea științifică montanologică” (prof. univ. dr. h. c. Alexandru T. Bogdan, m.c. al Academiei Române); > „Apa și zona montană” (prof. univ. dr. Ioan Jelev, secretar general al ASAS); > „Pajiștile montane și rolul lor multifuncțional” (dr. ing.CS1 – Teodor Marușca, director ICD Pajiști Brașov); > „Reabilitarea terenurilor degradate din zona montană” (dr. ph. Ovidiu Bojor, membru al Academiei Medicale); > „Dinamica fenomenelor demografice în Munții Apuseni” (prof. univ. dr. Ioan Plăiaș, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca); > „Adaptarea viziunii montane naționale la orizonturile Europa 2030, 2040” (dr. ing. cerc. Vasile Avădanei, dr. ec. Lazăr Latu – Filiala Neamț a FMR); > „Cercetări privind potențialul agroalimentar al zonei montane din România, în contextul bioeconomiei” (dr. ing. Dănuț Gîțan – MADR/DGDR); > „Evaluarea oportunităților oferite de Munții Zarandului (prof. univ. dr. Luminița Cojocariu, USAMV Timișoara); > „Concept de subprogram tematic pentru zona montană. Strategie multianuală – Orizont 2040 (prof. univ. dr. h.c. Radu Rey, membru ASAS, director CE-MONT). Alte lucrări de interes pentru economia montană au formulat cercetătorii asociați la CE-MONT: conf. dr. arh. Gheorghe Ionașcu; dr. ing. CS1 Mariana Rusu – ICDM Cristian, Sibiu; dr. ing. Mioara Bocănici și dr. ing. Dănuț Ungureanu – consilieri la DGDR/MADR; prof. univ. dr. Romulus Gruia – Universitatea Transilvania; dr. ing. Romeo Ilie; ec. Adrian Rey; dr. ing. silv. Ion Cotârlea; conf. univ. dr. Romeo Crețu – USAMV București; sociolog Ana Ildico-Abrudeam – DGDR/MADR. Lucrările prezentate, in extenso, se vor publica într-un volum ce va fi pus la dispoziția cercetătorilor, universităților și altor factori interesați. La încheierea seminarului, prof. univ. dr. Radu Rey a subliniat eforturile ce se întreprind în favoarea zonelor de munte pentru perioada 2014-2020, noile oportunități ce se creează din partea Comisiei Europene, orientările actuale, pozitive, din partea MADR – vizând refacerea Agenției Zonei Montane și a Centrului de Formare și Inovații pentru Dezvoltare în Carpați și mai ales abordarea unui „Subprogram tematic pentru zona montană” și, de asemenea, importanța pentru cercetarea științifică a creării infrastructurii pentru Centrul de Economie Montană, de la Vatra Dornei, cu sprijinul fondurilor structurale, nerambursabile, ale UE (POSCCE), toate aceste preparative constituind o expresie de conștientizare și responsabilizare, în creștere, în favoarea unui important sector economic și social-cultural reprezentat de Carpații României, aflat în dificultate, dar cu resurse regenarabile, a căror valoare sporește constant în sec. XXI. Din partea CE-MONT, conf.dr.arh. GHEORGHE IONAȘCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI